G4Media.ro

Vlad Pascu, audiat la DIICOT Constanța, în dosarul deschis pentru deținere de…

Sursa foto: Instagram

Vlad Pascu, audiat la DIICOT Constanța, în dosarul deschis pentru deținere de droguri, în noaptea accidentului 

Vlad Pascu este audiat, joi, la sediul DIICOT Constanța, în dosarul deschis pentru deținere de droguri, în noaptea accidentului din 2 Mai, potrivit informațiilor G4Media.

Tânărul este adus la DIICOT din arestul preventiv.

DIICOT a anunțat că a fost înregistrată la data de 19.08.2023 o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la fapta de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2002.

„Această etapă nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice”, a precizat DIICOT.

Polițiștii care l-au oprit în trafic pe Vlad Pascu, în urma unui apel la 112 care semnala că acesta circulă haotic, au găsit în mașina acestuia un joint și 4 pastile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. inchisoarea pe viata ar fi utila pentru reeducarea lui vlad pascu.

  2. Lasă că dă tati un telefon și nu-l mai audiază nimeni pe Bubico, nu-i așa monșer?