G4Media.ro

Contre între PSD și PNL, în Alba, după ce s-au dublat posturile…

Foto colaj: Octav Ganea / Inquam Photos, Ilona Andrei / G4Media

Contre între PSD și PNL, în Alba, după ce s-au dublat posturile de consilier la cabinetul președintelui Consiliului Județean /        ”Iniţiativa domnului Dumitrel a fost de-a dreptul sfidătoare”

Consilierii judeţeni din Alba au aprobat joi înfiinţarea a încă trei posturi de consilier la cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), adică dublarea numărului acestora, decizie criticată de social-democraţi, relatează Agerpres.

Preșefectul social-democrat a criticat decizia președintelui CJ, liberal.

Astfel, în cadrul şedinţei ordinare desfăşurată joi în regim de audio/videoconferinţă, a fost adoptată o hotărâre, cu 6 voturi împotrivă, cu privire la aprobarea modificării Organigramei şi a Statului de funcţii ale aparatului de specialitate al CJ Alba, prin care la Compartimentul cabinetul preşedintelui se înfiinţează trei posturi de consilier.

Propunerea de proiect de hotărâre a apărut în completarea ordinii de zi miercuri.

Potrivit expunerii de motive, numărul maxim de posturi din cadrul cabinetului preşedintelui Consiliului Judeţean este prevăzut la articolul 546 lit. j din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume „6 posturi pentru cabinetul preşedintelui consiliului judeţean şi primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ şi primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru cancelaria prefectului”.

Printre cei trei consilieri actuali ai preşedintelui CJ Alba, liberalul Ion Dumitrel, se numără, din toamna anului trecut, un fost magistrat din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, pensionat anul trecut.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, Agerpres, secretarul executiv al PSD Alba, subprefectul Corneliu Mureşan, a arătat că social-democraţii au votat împotrivă, „însă majoritatea PNL din Consiliul Judeţean a decis că nevoile personale ale domului Dumitrel sunt mai importante decât ale cetăţenilor plătitori de taxe şi impozite”.

Mureşan a criticat faptul că, „în timp ce Guvernul Marcel Ciolacu, guvern din care face parte şi PNL, încearcă să găsească cele mai bune soluţii pentru a evita o criză financiară, pentru a repara greşelile comise de guvernele precedente, pentru a reduce cheltuielile bugetare şi pentru a ne asigura că nu pierdem bani din PNRR”, preşedintele CJ Alba a iniţiat proiectul de hotărâre prin care se înfiinţează încă trei posturi de consilier la cabinetul său.

„Putem înţelege că, ajuns la vârsta la care încasează atât pensie cât şi salariu pentru funcţia pe care o ocupă, domnul Dumitrel are nevoie de ajutor, de consiliere. (…). Indiferent că e vorba de posturi de consilieri personali de care domnul Ion Dumitrel chiar are nevoie, ori că e vorba de asigurarea unor posturi călduţe pentru colegii de partid, în vederea alegerilor de anul viitor, nu considerăm că o astfel de decizie a fost oportună. În fapt, iniţiativa domnului Dumitrel a fost de-a dreptul sfidătoare, în condiţiile în care peste tot se vor desfiinţa posturi publice şi se vor reduce cheltuielile bugetare, iar el tocmai şi-a înfiinţat trei noi posturi de consilieri personali”, a susţinut Corneliu Mureşan.

Totalul posturilor din CJ Alba este de 186, din care 165 în aparatul de specialitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...