Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan se vor întâlni în curând, a anunțat Kremlinul
Preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni în curând cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri Kremlinul, scrie Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Rusiei, Dmitri Peskov, citat de Reuters, a răspuns la o întrebare despre invitaţia în Turcia primită de Putin de la Erdogan: „S-a convenit ca această întâlnire să aibă loc în curând”.
„De obicei ne sincronizăm anunţurile unor astfel de vizite cu ţările partenere cu noi. Vom anunţa în curând când şi unde va avea loc. Întâlnirea este în pregătire, şi este pregătită foarte atent”, a adăugat el.
Anterior, agenţia de presă de stat rusă RIA, preluată de Reuters, transmisese fără alte detalii că ministrul turc de externe Hakan Fidan va face o vizită în Rusia.
Turcia încearcă să convingă Rusia să reia acordul privind transportul de cereale pe Marea Neagră, mediat anul trecut de Ankara şi de ONU, după ce partea rusă s-a retras din înţelegerea care permitea exporturile din porturile ucrainene.
Moscova şi-a justificat decizia susţinând că nu sunt implementate şi măsurile care ar facilita exporturile ruse de cereale şi îngrăşăminte, reaminteşte Reuters.
Într-o convorbire telefonică de la începutul lui august, Putin i-a comunicat lui Erdogan că Rusia este gata să aplice din nou acordul imediat ce Occidentul îşi îndeplineşte obligaţiile privind exporturile ruse de cereale. Acestea nu sunt supuse sancţiunilor occidentale impuse Rusiei după invadarea Ucrainei, însă Moscova reclamă impedimentele legate de plăţi, logistică şi asigurări.
Din 17 iulie, când a expirat acordul, preţul cerealelor a crescut pe pieţele mondiale, în timp ce Rusia a atacat de mai multe ori porturile şi silozurile ucrainene.
Atât Rusia, cât şi Ucraina sunt exportatori importanţi de cereale. În intervalul de un an în care a funcţionat acordul privind transportul pe Marea Neagră, ucrainenii au expediat aproape 33 de milioane de tone de cereale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu