G4Media.ro

Elton John a stat o noapte la spital după ce a alunecat…

sursa foto: Captură video

Elton John a stat o noapte la spital după ce a alunecat și a căzut în vila sa din Franţa

Cântăreţul britanic Elton John a petrecut o noapte într-un spital din Monaco, unde a fost tratat pentru o accidentare minoră, după ce a alunecat şi a căzut în vila sa din Nisa, a anunțat luni BBC, citându-l pe agentul de presă al starului pop, informează Reuters.

Artistul britanic, în vârstă de 76 de ani, a fost transportat la secţia de ortopedie a Spitalului Prinţesa Grace din Monaco.

„Elton s-a internat în spitalul local ca măsură de precauţie”, a declarat agentul de presă al starului britanic. „În urma verificărilor, a fost externat imediat în această dimineaţă şi acum se află în reşedinţa lui, având o stare bună de sănătate”, a adăugat aceeaşi sursă.

Potrivit BBC, Elton John îşi petrece vacanţa de vară în Franţa alături de soţul lui, David Furnish, şi de cei doi fii ai lor, după ce artistul britanic a încheiat în luna iulie îndelungatul său turneu de adio, intitulat „Farewell Yellow Brick Road Tour”.

Cu o lună mai devreme, artistul a susţinut un recital impresionant pe scena principală – Pyramid Stage – a Festivalului Glastonbury. Aceste reprezentaţii au marcat retragerea lui Elton John din turnee, însă starul pop-rock nu a respins ideea de a susţine anumite concerte individuale în viitor.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...