Spitalul de Recuperare Medicală Sfântul Sava din Pantelimon, Ilfov – o poveste de familie începută de la zero și care astăzi face minuni (P)
Spitalul de Recuperare Medicală Sfântul Sava din Pantelimon, Ilfov, a fost fondat și este condus de psihologul Alina Ion, care s-a ocupat mai întâi, pentru mulți ani, de îngrijirea la domiciliu a pacienților incurabili.
”Ideea a încolțit, în mintea mea și a soțului meu, de mult. Pe când mă zbăteam să tratez la domiciliu cele mai grave cazuri de pacienți trimiși de spitale acasă, unii să moară, alții să vegeteze. Pacienți cărora nu li se dădea nicio șansă, cu boli incurabile, mulți cu răni pe care nu ați fi putut să le priviți nici în fotografii. Eu primeam cazurile de care fugeau toți ceilalți. Veneam acasă plângând că nu pot să fac mai mult.
Atunci am luat hotărârea că pacienții considerați fără șanse merită tot efortul nostru pentru a fi salvați. Că merită toate șansele pe care Dumnezeu ni le dă, dar pe care noi le ratăm.
Acasă, deși poate părea cel mai bine pentru un bolnav grav, nu e! Pentru cazurile grave, cel mai bine este într-un spital dotat cu echipamente inovative și deservit de personal performant.
Am muncit enorm ca să ridicăm acest spital de la zero, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit. L-am construit fără niciun sprijin de la stat, după toate standardele europene, am folosit cele mai bune materiale și am făcut un spital despre care cei care îl văd spun că arată ca un hotel de lux.
În patru ani, câți au trecut de la devenirea visului meu realitate, Spitalul Sfântul Sava a obținut cele mai bune rezultate în recuperarea medicală, fie că vorbim despre recuperare ortopedică, recuperare după AVC, recuperare neurologică sau recuperare respiratorie. Căutăm, verificăm și abia după ce vedem ce efecte produc, achiziționăm echipamente inovative de fizioterapie și kinetoterapie, multe dintre ele fiind unice în România sau aduse în premieră. Și nu ne oprim aici!
La Spitalul Sfantul Sava din Pantelimon, Ilfov, pentru 118 de pacienți, avem angajați 11 medici specialiști, 40 de kinetoterapeuți și fizioterapeuți, 47 de asistenți și 45 de infirmiere. Alocând atât de multe resurse, nu doar suficiente, dar și performante, pacienții noștri sunt deosebit de atent îngrijiți și supravegheați. La noi, dictonul ”Totul pentru pacienți” chiar se respectă.
Tratamentele se fac doar în regim de internare. Spitalul are 118 paturi autorizate, din care 18 în regim de terapie intensivă, cu aparatură de monitorizare 24 de ore din 24 a funcțiilor vitale. Aici putem transfera pacienți imediat după orice tip de intervenții chirurgicale realizate în orice alt spital, în condiții de siguranță maximă și fără niciun risc de infectare cu nosocomiale a pacienților.
Toate saloanele sunt monitorizate 24 de ore din 24 prin sistem video intern, atât din camerele de gardă, cât și din cabinetul meu, unde aproape că locuiesc permanent. Absolut toți angajații au obligația, încă de la angajare, să trateze pacienții ca pe membrii propriilor familii.
La Spitalul Sfântul Sava, punem un accent important pe latura spirituală, pacienții și angajații având la dispoziție servicii religioase și o mică biserică, adusă din Grecia, special pentru spitalul nostru.
Eu am convingerea, pe care o afirm asumat, ori de câte ori am ocazia, că la noi, în Spitalul Sfântul Sava, se întâmplă minuni, pe care Dumnezeu le face prin mâinile oamenilor, ale noastre, ale tuturor angajaților. Așa se explică, de fapt, minunile despre care vorbesc pacienții repuși pe picioare în spitalul nostru, când nimeni nu le mai dădea vreo șansă.” – Alina Ion, fondatoare și manager al Spitalului Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov.
Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:
0724.021.090 | 0724.338.881
contact@spitalulsfantulsava.ro
https://spitalulsfantulsava.ro/
https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/
https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/
https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank