G4Media.ro

Exasperați de pasivitatea polițiștilor față de traficanții și consumatorii de droguri, locuitorii…

Foto: G4Media

Exasperați de pasivitatea polițiștilor față de traficanții și consumatorii de droguri, locuitorii din centrul Bucureștiului au inițiat o petiție. ”Sparg uși, interfoane, au ajuns să își pună corturile”

Centrul Bucureștiului e împânzit de traficanți de droguri și consumatori care vând și cumpără sub ochii miilor de trecători și localnici, după cum a arătat G4Media în repetate rânduri. Poliția e complet pasivă și nu se implică în rezolvarea problemei, iar rezidenții acuză că au apărut și actele violente. Într-un interviu la Antena 3, Sorin Stoicescu, fostul șef al Aviației Civile din România, a anunțat că asociațiile de proprietari au iniţiat o petiţie pentru a semnala autorităţilor cu probe video cum tinerii drogați au început să ia cu asalt blocurile din centrul Bucureștiului.

El arată că blocurile încep să fie vandalizate de tinerii drogați care îşi fac veacul prin centrul Bucureștiului.

Sorin Stoicescu a anunțat că 14 asociații de proprietari adună probe pentru statul român care semnalează acte de violență ale drogaților în blocurile din Bucureşti.

El a spus că unul dintre drogați l-a atacat cu o șurubelniță în scara blocului.

”Suntem obligați să ne ducem după ei și să știți că pentru mine, la vârsta mea, la 70 de ani, când te atinge o șurubelniță… e foarte dificil. Acești oameni au vrut să înfigă în mine o șurubelniță prin spatele meu, dar au nimerit în ușă pentru că m-am ferit. Vreau să vă spun că sunt capabili de multe altele”, a declarat el.

”Aseară au devalizat o mașină aici, în fața, ne-au amenințat că-i tot gonim ca să păstrăm curățenie în acest perimetru. Am zis, hai, să strigăm la ei pe geam ca să plece pentru că vin, se așează aici. Ajunseseră să îşi facă şi corturi aici la fântâni”, a mai declara Sorin Stoicescu la Antena 3.

G4Media a scris în repetate rânduri că traficanții vând droguri nestingheriți în mijlocul zilei în centrul Bucureștiului, într-una din cele mai circulate zone din România. Mai mulți traficanți au fost surprinși de un cititor G4Media în timp ce vindeau droguri clienților în apropiere de Piața Unirii, chiar pe băncile de pe trotuarul tranzitat zilnic de mii de bucureșteni. Imaginile arată cum traficanții vând plicuri cu substanțe albe fără să fie deranjați de nimeni.

”Sunt zilnic aici, nu le pasă de nimeni, de trecători, de copii. Nu îi deranjează niciodată poliția, pur și simplu nu există poliție, deși e de notorietate faptul că zona e fieful traficanților de droguri ieftine”, a declarat cititorul care a filmat imaginile din centrul Bucureștiului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Din pacate asa zisa civilizatie vestica nu poate face nimic pentru a smulge aceste suflete tinere din ghearele satanei.
    Legile sunt astfel facute ca sa-i grabeasca autodistrugerea. Nu accepti sa le adopti, atunci nu esti stat de drept si risti sa-ti fie interzis accesul la tiparnitele de monede care conteaza.

    • Evident, pentru orice rău, Occidentul e de vină. Noi suntem rupți din rai de sfinți…

    • Oamenii sunt de vina. Puneti presiune pe politie, justitie etc. , votati altceva la anul, uniti-va pentru o initiativa comuna….

    • Din comentariul tău se înțeleg din păcate alte lucruri decât cele pe care le promovezi.

  2. Pred-oiu s-a predat. Să nu ne așteptăm la vreo reacție a Ciorapului de Buzău, Blonda de la drept,sau lemnul dela Cotro. Este clar că vânzătorii sunt protejați

    • Păi asta e clar ca politicienii încasează comisioane grele de stau si se uita . Cum e de altfel si in alte domenii de aia e tara asta varza !