G4Media.ro

Un bloc de 9 etaje din centrul Bucureștiului, cu risc seismic I,…

Foto: Captură Google Maps

Un bloc de 9 etaje din centrul Bucureștiului, cu risc seismic I, nu poate fi consolidat pentru că primăria nu găsește soluții să îi mute pe locatari

Consolidarea blocului cu risc seismic I, cu două scări și 90 de apartamente din zona centrală a Bucureștiului, str. Boteanu 3A-3B, anunțată de Nicușor Dan în vară, și care trebuia să înceapă în septembrie, întârzie. Familiile din 40 de apartamente, care încă mai locuiesc în bloc, au cerut ca după o viață de locuit împreună să nu fie despărțite. Restul de 50 proprietari nu au nevoie de o locuință de necesitate, întrucât între timp nu mai locuiesc în imobil, iar apartamentele lor au chiriași.

Pentru cele 40 de familii prezente în imobil, Primăria Capitalei a încercat să găsească o soluție omogenă de locuit pe piața imobiliară, respectiv să închirieze apartamente într-un ansamblu rezidențial. Majoritatea locatarilor sunt oameni în vârstă.

Astfel, Primăria Capitalei, prin Administrația municipală pentru consolidarea clădirilor cu risc seimic, a organizat o procedura internă de contractare din piața imobiliară de apartamente de închiriat. În căutarea de dezvoltatori imobiliari interesați să închirieze „apartamente de necesitate” și nu sociale, pe care le achită Primăria Capitalei, instituția care se ocupă de programul de consolidare seismică s-a adresat inclusiv asociației dezvoltatorilor imobiliari, asociației constructorilor și agențiilor imobiliare, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Un singur dezvoltator imobiliar din București a fost interesat să le ofere apartamente în chirie bătrânilor care încă locuiesc în blocul din Str. Boteanu 3A-3B – care sunt achitate din bugetul primăriei Capitalei – însă oferta sa nu a fost conformă.

Deși cu 95% din lucrarea de consolidare pregătită să înceapă, cu contract de execuție și autorizație de construcție, lucrările din Boteanu nu pot începe înainte de mutarea oamenilor din bloc. În consecință, Primăria Capitalei va organiza o nouă întâlnire cu asociația de proprietari în care să propună o variantă față de care locatarii și-au manifestat deja reticența: vouchere, respectiv contravaloarea chiriei sau varianta de a închiria apartamente distribuite eterogen în oraș, nu în același loc. Cele 40 de familii ar trebui să fie mutate timp de 2 ani, cât durează execuția lucrărilor de consolidare.

Familiile nu pot fi relocate în cele 260 de apartamente sociale pe care municipalitatea deține în proprietate întrucît acestea sunt ocupate.

Clădirea din str. Boteanu 3A-3B este înscrisă în lista Monumentelor Istorice în Zona Construită Protejată nr. 16 – Calea Victoriei. Imobilul se află în clasa de risc seismic RS1, a fost construit în anul 1936 şi are o suprafaţă desfăşurată de 4997 mp (corp A), respectiv 5596 mp (corp 3B). În urmă cu două luni, la 1 iulie, primarul general Nicușor Dan anunța că încep lucrările de consolidare la imobilul monument istoric din str. Boteanu 3A-3B, întrucât Administrația Municipală pentru Consolidarea clădirilor cu risc Seismic semnase contractul pentru execuția lucrărilor de consolidare cu Asocierea CONCELEX SRL-CONCELEX ENGINEERING SRL (în calitate de antreprenor). Valoarea contractului este de 55.328.875,18 lei. Din această sumă, AMCCRS a obținut finanțare prin PNRR în valoare de 36.502.312,77 lei.

Postarea lui Nicușor Dan, la 1 iulie 2023:

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Domnul ND, daca ar citi un pic pe aici, ar sti ca acele locuinte sociale pe care le are primaria, nu sunt ocupate pe cazuri reale, poate numele Ciutacu ii spune ceva. Dar daca vrea sa nu supere presa, devine si el un politician meschin.

  2. O să le găsească cutremurul locuințe.