G4Media.ro

Liberalii din Parlamentul European au adoptat o declaraţie de sprijin pentru aderarea…

Foto: BEN BORG CARDONA / AFP

Liberalii din Parlamentul European au adoptat o declaraţie de sprijin pentru aderarea Bulgariei şi României la Schengen

Grupul „Renew Europe” din Parlamentul European a adoptat o declaraţie-cheie în sprijinul admiterii Bulgariei şi României în Spaţiul Schengen. Decizia a fost luată în cadrul reuniunii grupului de la Viena, transmite publicația Focus citată de Rador.

În documentul adoptat se arată că, în anul 2011, Bulgaria şi România au încheiat cu succes Procesul de evaluare Schengen şi au îndeplinit toate condiţiile necesare implementării aquis-ului comunitar în toate domeniile.

Toate acestea au fost realizate prin investiţii importante din fondurile naţionale şi europene, în decurs de peste un deceniu, fiind documentate şi recunoscute în cadrul întregului proces de evaluare şi verificare pentru aderarea la Schengen.

Parlamentul European, Comisia Europeană şi o majoritate covârşitoare a statelor membre au transmis nenumărate mesaje clare în care susţin că Bulgaria şi România aparţin Schengen din punct de vedere tehnic şi juridic.

Cetăţenilor bulgari şi români li s-a refuzat avantajul imens al circulaţiei libere în cadrul Spaţiului Schengen, fără un motiv sau o explicaţie întemeiată. O astfel de discriminare subminează serios atitudinea cetăţenilor celor două ţări faţă de UE, cu câteva luni înainte de alegerile europene, aducând în acelaşi timp daune semnificative businessului din Bulgaria şi România.

Pentru „Renew Europe”, soluţia politică privind admiterea cu drepturi depline în Schengen nu trebuie să fie o problemă de privilegii, ci un proces previzibil şi clar. Liberalii europeni îşi exprimă profundul regret pentru menţinerea veto-ului de către Austria, care nu are justificare legală şi subliniază că acesta reduce încrederea politică a cetăţenilor din UE referitor la instituţiile sale şi sistemului său de norme.

„Renew Europe” lansează un apel către Partidul Popular European de a-şi asuma în mod serios responsabilitatea pe această temă şi de a întreprinde măsuri legale împotriva principalului partid politic din guvernul austriac, răspunzător pentru această situaţie. „Renew Europe” îndeamnă guvernul austriac să îşi anuleze veto-ul fără alte întârzieri şi să permită Bulgariei şi României să adere la Spaţiul Schengen.

Sursa: Focus/ Rador

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. O veste extraordinară… și eu sunt în discuții cu vecinii din cartier și urmează să adoptăm o astfel de rezoluție.