Valoarea de întrebuințare a partidului extremist AUR pentru statul român și pentru PSD

Partidul extremist AUR duce o campanie agresivă de victimizare de câteva zile, în frunte cu liderul său, George Simion, cu scopul de a proiecta imaginea unui politician hăituit de instituțiile statului din cauză că formațiunea pe care o conduce ar fi ajuns pe primul loc în sondaje.

Campania de victimizare se bazează pe minciuni amestecate cu adevăr. De pildă, Simion a dat buzna la televizor zilele trecute după ce a primit o citație de la Direcția Generală Anticorupție din Ministerul de Interne acuzând o pretinsă hărțuire politică. Câteva ore mai târziu a trebuit să admită că el însuși făcuse sesizarea la DGA.

Ultimul motiv de victimizare îl reprezintă controlul subit declanșat de Autoritatea Electorală Permanentă pe tema modului în care AUR cheltuiește subvențiile primite de la buget. Aici AUR are toate motivele să țipe ca din gură de șarpe. PSD și PNL cheltuiesc de ani buni zeci de milioane de euro din subvenția de la buget cu presa, în mod total netransparent, fără a fi deranjate cu o întrebare măcar de același AEP foarte vigilent cu opoziția.

Și de ce va fi martirizat Simion? Pentru că AUR e verificat dacă cheltuiește legal banii pe rechizite oferite gratuit copiilor săraci și pe consultații gratuite acordate pacienților fără acces la spitale.

Greu de spus dacă șeful AEP Toni Greblă (PSD) intră deliberat în jocul victimizării AUR, din prostie sau la ordin politic, însă rezultatul acțiunii sale este cert: îl ajută pe Simion să-și valideze teoria victimizării și să câștige mai multă simpatie publică.

Ar fi o mare eroare să credem pe cuvânt mesajul transmis de George Simion alegătorilor săi: mă lupt cu sistemul, care vrea să mă pună jos. Este foarte probabil că lucrurile stau în realitate exact pe dos. Atât ”sistemul”, cât și PSD au nevoie de un partid extremist plasat cât mai sus în sondaje, cu al său lider perfect controlabil.

AUR are o valoare certă de întrebuințare atât în plan extern, cât și în plan intern.

În plan extern, partidul extremist AUR reprezintă sperietoarea perfectă păpușată de statul român. Premierul Marcel Ciolacu a utilizat două argumente de forță în negocierile cu Comisia Europeană pentru a accepta creșterea deficitului și setul de măsuri fiscal bugetare, redactat într-o variantă mai soft decât așteaptă Bruxellesul, fără creșteri de TVA și reforme pe bune.

Ciolacu a invocat cheltuielile României cu războiul din Ucraina pentru a justifica creșterea deficitului cu 3-4 procente din PIB și, argumentul numărul doi, pericolul ascensiunii extremismului într-un an preelectoral.

Înainte de vizita la Bruxelles, în presă au apărut sondaje care dădeau AUR pe primul loc, peste celelalte partide. Ciolacu i-ar fi transmis Ursulei von der Leyen: dacă doriți reforme dure, creșteri de TVA și alte măsuri profund nepopulare, atunci anul viitor veți negocia la Bruxelles cu un partid extremist. Scenariu perfect plauzibil pentru cineva nefamiliarizat cu jocul de oglinzi din politica românească, unde nimeni nu este ce pare a fi.

Sperietoarea a ținut la Bruxelles deoarece partidele extremiste câștigă teren peste tot în Europa, începând cu Germania, Franța, Spania și terminând cu țările nordice. De ce n-ar fi și România în pericol să cadă în ghearele extremiștilor? Adevărul este că nu există acest pericol în mod real. Ce vedeți în România este un fel de Truman Show, cu diferența că Simion știe bine că joacă într-o farsă de proporții epice.

România este în pericol atât cât vor să fie cei care l-au inventat pe George Simion și AUR, în jurul căruia roiesc foști ofițeri din structurile de forță. Extremismul românesc de dreapta nu este autentic. AUR nu are o ideologie articulată și nici teme politice clare ca partidele anti-migranți din Europa, ci reșapează mituri neolegionare amestecate cu narative naționaliste, ortodoxiste, ultra-conservatoare, populiste, conspiraționiste, anti-vacciniste, anti-occidentale, anti-maghiare, homofobe, într-un talmeș-balmeș ideologic.

Cine mai are îndoieli că George Simion a avut mereu o valoare de întrebuințare să se întrebe cu ce se ocupa liderul AUR în Moldova pe vremea când nu făcea politică și cum se explică susținerea discretă de care se bucura din partea statului român? Sau să se întrebe cum de a apărut din spuma mării partidul în 2020 rupând fix procentele de care avea nevoie PSD-ul de atunci pentru a face un guvern.

Pentru statul român, nu este chiar așa de rău să aibă un partid extremist perfect controlabil, la mâna lui, sub care să se strângă toate curentele turbionare din societate.

Din 90 încoace, așa s-a raportat ”sistemul” la partidele extremiste, începând cu PRM și terminând cu PPDD-ul lui Dan Diaconescu. Mai bine ținem noi nebunii sub control, decât să-i lăsăm electroni liberi, pentru că nu se știe pe mâinile cui ajung. Numai că aproape de fiecare dată monstrul creat în laborator, Frankenstein-ul politic scapă de sub control și tinde să o ia razna, crezând că există de capul lui.

AUR are apoi o valoare de întrebuințare certă pentru cei care vor să mențină discursul suveranist în viață pentru a tempera cedarea de mai multă putere către Bruxelles și pentru a-și menține astfel influența și controlul asupra politicii și afacerilor din România. Aici vorbim de grupări din serviciile de informații, armată și poliție, de foști ofițeri în primul rând, care, odată trași pe linie moartă, au nevoie de noi vehicule pentru a rămâne în joc.

Cea mai importantă valoare de întrebuințare a partidului extremist AUR este de departe în jocul politic intern. PSD și Marcel Ciolacu au tot interesul să umfle AUR în sondaje nu doar pentru a speria Comisia Europeană, ci pentru a băga groaza în adversarii politici și alegători.

La fel cum s-a întâmplat cu PRM-ul lui Vadim Tudor înaintea alegerilor din 2000, și acum se încearcă spălarea partidului extremist AUR de antisemitismul manifestat de unii dintre liderii săi. Dacă însuși guvernul israelian, prin ambasadorul Israelului la București, ajunge să se întâlnească cu George Simion, atunci mai sunt de făcut doar câtiva pași până când partidul extremist va putea fi considerat frecventabil și în plan intern.

Ar fi de preferat ca guvernul israelian să nu gireze mai departe un partid extremist, numai că presa israeliană a explicat deja de ce acest lucru nu se va întâmpla: guvernul Netanyahu însuși este la mâna extremiștilor.

PSD a început deja o colaborare parlamentară discretă cu AUR, iar partidul lui Simion face opoziție de fațadă, scutind principalul partid de guvernare de atacuri frontale în ciuda scandalurilor majore din ultima perioadă. Doar un exemplu: tăcere totală în urma exploziei de la Crevedia. Singurul căruia George Simion i-a cerut demisia a fost Raed Arafat, deși a fost o afacere PSD de sus până jos. Așa se comportă un partid care face opoziție reală?

La începutul sesiunii parlamentare, în funcţia de secretar al Camerei Deputaților a fost ales un parlamentar AUR, Ringo Dămureanu, care a luat locul de la USR, o mișcare văzută drept o dovadă că PSD ”continuă să îşi cimenteze alianţa cu AUR” (Ionuț Moșteanu). Există informații că AUR ar urma să primească funcții și în Curtea de Conturi, tot în contul colaborării discrete cu PSD.

Ciolacu semnalizează astfel către liberali și că, la o adică, are soluții dacă se gândesc la mișcări bruște, cum ar fi ieșirea de la guvernare. O colaborare parlamentară cu AUR scoate complet din joc inclusiv UDMR.

Liderul PSD a declarat, sâmbăta trecută, că nu ia în calcul o alianță cu AUR pentru alegerile de anul viitor. “Nu am avut niciodată de gând şi nici nu luăm în acest moment (în calcul – n.r.) şi cred, mai mult ca sigur, cât sunt eu preşedinte al Partidului Social Democrat, o alianţă cu AUR”, a declarat Ciolacu.

Liderul PSD nu are nevoie de o alianță cu AUR, ci de un sprijin parlamentar discret dacă va fi nevoie. Pentru alegerile de anul viitor, Ciolacu nu doar că nu vrea să se alieze cu Simion, ci va dori să intre cu candidatul AUR în turul doi dacă va candida la prezidențiale, după modelul Iliescu – Vadim din 2000. Valoarea de întrebuințare a partidului extremist AUR va fi, așadar, în cele patru șiruri de alegeri de anul viitor, de uz intern: sperietoarea cu ajutorul căreia PSD speră că-i va convinge pe alegători să pună încă o dată ștampila pe ”răul cel mai mic”.

Nimeni nu contestă că AUR are un public real, că sub steagurile tricolore agitate cu fiecare ocazie de George Simion înfofolit în straie tradiționale s-au strâns toate frustrările, indignarea și revolta unor segmente întregi din societatea românească, din interiorul și din afara țării, mai ales în diaspora. Această revoltă crescândă este alimentată de marea coaliție PNL-PSD, un rezervor nesecat de incompetență și nulități puse să guverneze țara.

Numai că pe nemulțumirea acestui public real se cațără o creație artificială. Totuși, AUR ar putea scăpa de sub control la un moment dat, așa cum s-a tot întâmplat cu alte creații de sistem. Aproape toate s-au întors împotriva păpușarilor când s-au văzut pe cai mari.