G4Media.ro

Simona Halep a ieşit din clasamentul WTA / Arina Sabalenka este noul…

Sursa foto: Dubai Duty Free Tennis Championships

Simona Halep a ieşit din clasamentul WTA / Arina Sabalenka este noul lider mondial / Sorana Cîrstea a urcat patru locuri

După ce nu a mai jucat de un an, fiind suspendată pentru dopaj, şi după ce a pierdut şi ultimele puncte pe care le avea de apărat, Simona Halep nu mai figurează în clasamentul WTA dat publicităţii luni, astfel că, în cazul revenirii pe teren, va trebui să o ia de la zero. În ierarhia tenisului mondial, Sorana Cîrstea este cel mai bine clasată sportivă din România, fiind pe locul 26, anunță News.ro.

Cîrstea a urcat patru locuri şi are 1760 de puncte, după ce a reuşit să ajungă în sferturi la US Open.

Următoarea româncă din clasament este Irina Begu, pe locul 49, în coborâre şase poziţii, cu 1108 puncte.

Ana Bogdan se află pe locul 62, în coborâre două poziţii, cu 942 puncte.

După o urcare de un loc, Jaqueline Cristian se află pe 98, cu 730 puncte.

Noul lider al clasamentului WTA este belarusa Arina Sabalenka, cu 9266 puncte, care a detronat-o pe Iga Swiatek, care are 8195 puncte.

Pe locul trei, după o urcare de trei locuri, este câştigătoarea de la US Open, Coco Gauff, cu 6165 puncte.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Cum e posibil ca unei belaruse sa i se permita sa fie lider mondial in tenis?