G4Media.ro

Reacția lui George Simion (AUR) la informațiile că PSD și PNL negociază…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Reacția lui George Simion (AUR) la informațiile că PSD și PNL negociază liste comune la alegeri: Un cadou electoral nesperat pentru noi, îi încurajez să facă acest lucru

George Simion, președintele partidului extremist AUR, s-a arătat extrem de mulțumit de faptul că PSD și PNL negociază o alianță electorală și liste comune la alegerile parlamentare și locale de anul viitor, chiar și candidat comun la prezidențiale, după cum a dezvăluit Libertatea

”E un cadou electoral nesperat pentru noi, îi încurajez și îi susțin să facă acest lucru. La alegeri va fi o luptă între blocul sistemului și alianța AUR, românii vor decide”, a declarat Simion la Antena 3.

Simion a mai spus că partidul său va participa la alegerile din 2024 ca lider al unui bloc electoral din care vor face parte și alte partide mai mici, pe care le-a denumit ”anti-sistem”.

El a enumerat Partidul Republican, Alianța Renașterea Națională și Partidul Alianţa Naţional Ţărănistă și a spus că se vor alătura și ONG-uri și ”personalități ale societății civile”.

”Exclus să ne aliem vreodată cu USR, dar vom face un bloc ideologic, opoziția anti-sistem”, a mai spus el.

Libertatea a scris că PSD și PNL poartă discuții confidențiale pentru formarea unui „Bloc democratic”, văzut în contrapondere la ascensiunea AUR.

Miza așa numitului „Bloc democratic”, care a fost discutată numai între Marcel Ciolacu – președinte PSD, Paul Stănescu – secretar general PSD și Sorin Grindeanu – prim-vicepreședinte PSD, respectiv Nicolae Ciucă – președinte PNL și Lucian Bode – secretar general PNL, o reprezintă câștigarea tuturor alegerilor din 2024 – europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

”Normal că există discuţii”, a declarat marți premierul Marcel Ciolacu când a fost întrebat dacă există discuţii cu PNL privind candidatura pe liste comune la alegerile locale sau parlamentare, în contrapondere la creșterea AUR, așa cum a scris Libertatea. ”Facem politică. Eu cred că și PSD şi PNL am adus o stabilitate în România”, a mai spus președintele PSD, citat de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Dupa 2024, plecam pe rupete din tara! Sa va aduceti valorile care se chinuie prin diaspora acasa! Sa va plateasca aia taxele. O sa arate forta Romania, mai ales dupa ce o scoate Simion din UE si NATO!

    • In cazul iesirii din UE si NATO un creion rosu bine ascutit se va plimba peste Carpatii Orientali si pe Dunare. Iar Vestul nu va interveni pentru o tara care tocmai i-a tradat! Ar curge si ceva sange, din pacate nu a lui george(ta) & co… dar rezultatul ar fi ca rusii sa ia Gurile Dunarii si Moldova (a noastra+Basarabia) cu totul… restu’… a’ta este… „e tacere”… auzi „antisistem”… hAu.ru nu e antisitem, e latrina psd + bratul politic al GRU!

  2. Așa este! Se face tot posibilul ca AUR + SOS să facă >50%.

  3. Eu deja m-am hotărât unde emigrez la anul când fac 65 de ani: SLOVENIA.

  4. AUR + SOS = 40%+ Restul ,joke.Sa,vezi iesire ‘UE,NAT(i)O.Pregatim bagajul.

  5. Si… inainte de a gandul la emigrare nu este gandul la vot si la stimularea cator mai multi oameni normali sa voteze?! Gata, aveti de gand sa va dati batuti deja?! Mult mai este pana atunci si cred ca george(ta) se umfla in pene dar nu cred ca se simte foarte confortabil… Structura care l-a fabricat o sa-i limiteze ascensiunea… Ca doar de la Moscova nu vor veni bani pentru o tarisoara care si-a tradat pentru a nu se stie cata oara aliatii. Mergeti la vot, oameni buni, si indemnati cat mai multi oameni din cei nespalati pe creier sa o faca!!

  6. Să vă luați haine mai groase la voi și bilet numai DUS. Dacă plecați cu căruța să nu uitați să legați și cățeaua după ea, ca niște nomazi „onorabili”, ce sunteți….

  7. Cu caruta ar trebui sa plece george(ta)! Restu’ de iubitori de „ne-am” si tara sa invete alfabetul kirilic, mai ales cei din Moldova si Dobrogea ca veti scrie rin „moldoveneste” si nu in romaneste!!!

  8. Woau ! Cuget din muget!

    • hAu.ru laca de serviciu! Daca nu poti emite alceva decat onomatopee si amenintari, nu iti meriti rublele! Cred ca voi, cei din hAu.ru trebuie sa plecati la stapanii vostri din Est. Cu bilet sau fara dar doar DUS!

  9. Important, actualul slogan al celor de la AUR: celor ce nu le plac partidul aur sa plece în alta tara

    • Celor ce nu le-a plăcut gramatica la școală, să fie ajutați să plece. Propun o chetă pentru cazurile disperate.

  10. Excelentă veste pentru electoratul PNL! Ne ducem direct la USR! Dispariție plăcută, PNL, pe urmele PNTCD-ului!