G4Media.ro

15 cazuri de consum de droguri la Sunwaves, festivalul de muzică electronică…

sursa foto: Jandarmeria

15 cazuri de consum de droguri la Sunwaves, festivalul de muzică electronică din Constanța

Jandarmii au depistat 15 cazuri de consum de droguri la Sunwaves, festivalul de muzică electronică din Constanța, anunță instituția într-un comunicat trimis sâmbătă.

  • ”Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța, împreună cu celelalte instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, asigură măsurile de ordine publică în zona desfășurării festivalului de muzică electronică Sunwaves, care are loc în Constanța. Efectivele de jandarmi, precum și ceilalți parteneri instituționali acționează pentru prevenirea oricărui incident de natură să tulbure ordinea și liniștea publică, precum și pentru monitorizarea accesului participanților în festival. Astfel, de la începutul festivalului și până în prezent, în ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost constatate 15 fapte de natură penală cu privire la deținerea unor substanțe interzise atât de către cetățeni români, cât și străini”, se arată în comunicat.

Context

O analiză G4Media arată cum traficul de droguri a crescut rapid în România, vârsta consumatorilor a scăzut dramatic până la 10-11 ani, iar traficanții dezvoltă noi metode de distribuire, arată informațiile transmise de autorități în ultimele luni. În tot acest timp, politicienii români culpabilizează elevii și adolescenții și propun măsuri punitive drastice pentru aceștia, în loc să își concentreze eforturile pe combaterea traficului de droguri și a eliminării rețelelor de traficanți.

În timp ce, spre exemplu, DIICOT nu are statistici despre cel mai consumat sau traficat drog în rândul tinerilor sau despre țările de proveniență pentru fiecare drog care intră în România, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că se gândește ca elevii care ar putea fi testați antidrog să nu mai aibă dreptul la obținerea permisului de conducere de la 18 ani, în cazul în care sunt depistați pozitiv. În paralel, strategia SUA de combatere a „epidemiei de droguri”, cum au numit-o americanii, prevede exact opusul: ajutor masiv pentru consumatori și zero toleranță pentru traficanți.

În luna februarie, Parlamentul a mărit pedepsele pentru traficanții de droguri de la 2-7 ani la 3-10 ani, iar pe agenda legislativului se mai află un proiect de lege care ar trimite la închisoare pentru pedepse mai mari și consumatorii de droguri. Spre exemplu, un adolescent prins cu o țigară de marijuana nu ar mai putea plăti amendă penală (actuala lege prevede între 3 luni și 2 ani de închisoare sau amendă penală), ci ar putea fi condamnat între 1 și 5 ani de închisoare.

Focusarea pe elevii care consumă droguri a pornit chiar de la ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, care a anunțat la finalul lunii august, după tragedia din 2 Mai provocată de un tânăr de 19 ani drogat, că analizează posibilitatea testării antidrog a elevilor de către personal medical, în şcoli, dacă manifestă vizibil un comportament caracteristic consumului de droguri. Ulterior, în spațiul public a pornit o întreagă dezbatere despre cum, când, din ce fonduri ar urma să fie testați elevii și ce se întâmplă în cazul în care aceștia sunt depistați pozitiv.

În paralel cu propunerea de testare a elevilor, ministrul Predoiu a declarat într-o ședință cu conducerea Poliției că „bătălia cu drogurile la categoria adulţi în momentul ăsta e pierdută”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...