Premierul Ciolacu: Sunt agreate măsurile fiscale, mi-aș dori o ședință extraordinară de guvern pentru o primă lectură a proiectelor
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni într-o declarațe de presă la sediul partidului că măsurile fiscale necesare pentru reducerea deficitului bugetar sunt agreate în cadrul coaliției. El a mai spus că vrea o ședință extraordinară de guvern pentru citirea proiectelor în primă lectură.
”Sunt agreate de o lună măsurile fiscale. Mi-aș dori o ședință extraordinară pentru o primă lectură, să le punem în transparență și să închidem tot”, a spus Ciolacu la sediul partidului.
El nu a precizat în ce zi va fi organizată ședința de guvern.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că lucrurile sunt „cam finalizate” în privinţa proiectului privind pensiile speciale. „Aţi văzut şi semnalul pe care l-am avut foarte clar, mai sunt elemente de închis. A fost tot tehnicul şi de la Ministerul Justiţiei şi de la MIPE, au fost două zile la Bruxelles pe această negociere. Sunt trei solicitări, din punctul meu de vedere, de foarte mare bun simţ ale Comisiei şi cred că lucrurile sunt cam finalizate. (…) Propunerile privesc felul cum se calculează pensia. Până acum, se făcea pe ultima lună, Comisia vrea pe ultimele 48”, a menţionat Ciolacu, potrivit Agerpres.
El a confirmat că în pachetul de măsuri va intra și o taxă pe profiturile extraordinare ale băncilor.
”Am înțeles că ministrul Finanțelor Boloș a ajuns la un acord cu băncile pentru a defini foatre clar ce înseamnă cifra de afaceri și vor specifica foarte clar. După ce se închide discuția, se are în vedere introducerea acestei taxe pe impozitul excepțional al băncilor”, a mai spus Ciolacu.
G4Media a scris încă de săptămâna trecută că în coaliția PSD-PNL s-a ajuns la un acord pe tema măsurilor fiscale și că guvernul va începe în această săptămână procesul de asumare a răspunderii în fața Parlamentului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii