G4Media.ro

Supervizarea șantierului unde a avut loc explozia conductei de gaze soldată cu…

Foto: Ovidiu Laicu / Facebook

Supervizarea șantierului unde a avut loc explozia conductei de gaze soldată cu patru morți e realizată de CNAIR / Până în luna mai, un consilier local PSD din Iași, șef al Direcției Regionale de Drumuri, a fost supervizorul șantierului

UPDATE: Ovidiu Laicu, directorul regional CNAIR Iași (DRDP Iași) și consilier municipal PSD Iași, a declarat pentru G4Media că el a fost supervizorul șantierului până în luna mai, iar de atunci de supervizare se ocupă o altă echipă a companiei naționale de autostrăzi (CNAIR). Întrebat dacă în noaptea exploziei a fost pe șantier un reprezentant al echipei de supervizare, Laicu a spus că nu știe.

O decizie internă din februarie 2023 a Direcției Regionale de Drumuri Iași (DRDP, parte a companiei CNAIR) consultată de G4Media arată că direcția, condusă de Ovidiu Laicu, a decis să îl numească tocmai pe Ovidiu Laicu coordonator al echipei de supervizare pe șantierul Autostrăzii Moldova, lotul pe care a avut loc accidentul de joi dimineață.

De ce este importantă activitatea de supervizare a șantierului de autostradă? Pentru că supervizorul trebuie să stea pe teren 24 de ore din 24, să verifice calitatea lucrărilor făcute de constructor, conformitatea cu avizele și autorizațiile și evitarea unor accidente precum cel de joi dimineață.

Ce înseamnă supervizarea lucrărilor, potrivit Economedia: „Furnizarea de servicii de supervizare de înaltă calitate, atât în timpul perioadei de execuție a lucrărilor, cât și pe parcursul perioadei de garanție a lucrărilor, în vederea urmăririi corectei utilizări a fondurilor disponibile și pentru a se asigura că Antreprenorul execută lucrările în conformitate cu obligațiile contractuale, în special în ceea ce privește durata, cantitatea, calitatea și costul lucrărilor”.

De obicei, supervizarea lucrărilor pe un șantier este asigurată de o firmă specializată. Activitatea este foarte importantă în derularea contractului de proiectare și execuție, stabilirea eventualelor modificări și suplimentări de contract, inclusiv perioada de garanție.

De ce supervizarea lucrărilor la Autostrada Moldovei nu e făcută de o firmă specializată, ci de angajații DRDP Iași, adică ai beneficiarului lucrării? Pentru că licitațiile pentru serviciile de supervizare nu au fost terminate nici acum.

Potrivit Economedia, Laicu a declarat că experiența îl recomandă pentru această funcție și nu există nicio prevedere care să-i interzică un contract de consultanță. El a fost acuzat de fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cozma, că s-a numit în funcție pentru a încasa un salariu mai mare. Ovidiu Laicu a răspuns printr-o postare pe Facebook în care a declarat că sporul pentru „calitatea de Inginer Rezident Senior în cadrul echipelor de asigurare a serviciilor de consultanță” este de cel mult 30%, scrie Economedia.

De altfel, pe 9 din 10 din contractele pentru A7 între Buzău și Pașcani, semnate cu UMB Spedition, nu există contracte independente de supervizare, după cum a declarat joi fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă.

Context. Explozia la magistrala de gaz s-a produs pe durata nopții de miercuri spre joi, în timpul lucrărilor pe primul lot al secțiunii Focșani – Bacău (UMB lucrează noaptea pe mai multe tronsoane). După o jumătate de an de la începerea lucrărilor, progresul pe lotul Focșani – Domnești Târg (36 km) este de doar 5%, potrivit CNAIR. În mai 2023, premierul Ciolacu spunea că Autostrada Moldovei (Ploiești – Pașcani, 319 km) poate fi terminată în 2024, înainte de termen, deși lotul 3 al secțiunii Ploiești – Buzău nu are nici acum contract semnat, iar pe Bacău – Pașcani de abia s-a intrat în teren (termenul fiind noiembrie 2025).

De altfel, pe 9 din 10 din contractele pentru A7 între Buzău și Pașcani, semnate cu UMB Spedition, nu există contracte independente de supervizare, după cum a declarat joi fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Și ce dacă e domule de la PSD? Ce dacă nu și-a făcut datoria pentru care a fost plătit? Ce dacă a fost numit politic? Noi tot cu PSD votăm. Așteptăm uleiul și zahărul de la domnul primar în ajunul alegerilor.

  2. Tot EI? Din nou EI? Iarăși EI? Câte generații de comuniști ne trebuie la conducerea acestei colecții de județe numită pretențios România ca să scăpăm odată de CIUMA ROȘIE?

  3. PSD groparul României.
    Oriunde la locul crimei se află PSD.
    Acum ne-a pregătit un super plan PSD, ne oferă PSDNL și AUR pt cine stă mai rău cu neuronii

    Nu exista Romania, exista PSD.

    Acum pe nenea consilier să-l scoată repede la pensie specială cei de la PSD și îl iertam, apoi noi votam cu PSDNL partidul unic, sau AUR partidul clovn.

  4. Ciuma Roșie. Tablou natura moarta a României.

  5. Iti dai seama ca n-a fost nimeni de la supervizor acolo. Daca se sustine contrariul, sa se prezinte ordinul de deplasare. Domnul in cauza, probabil ultima data a fost in santier cand a avut vizita la nivel inalt, secretar de stat, director general, ministru. Sporul care il ia, nu e pana la 30%, e chiar 30%. Ccm- ul cnair e public la ei pe site. Acolo scrie clar. Deci, la salariul de incadrare de vreo 12 mii de lei, adauga spor de conducere 45%, spor de supervizare 30%, spor de vechime vreo 21%. Sa nu mai zic de sporuri de mobilizare si altele.
    Se poate stabili foarte clar cine si cand a fost in santier de la supervizor. Cereti pe 544 lista ordinelor de deplasare la lucrare a membrilor echipei de consultanta de la emiterea ordinului de incepere. Si cereti si decizia de constituire a echipei. O sa aveti o surpriza colosala, parca presimt