G4Media.ro

Sute de persoane, în pelerinaj la Satele Unite ale Sătmarului / ”Nu…

Sursa foto: Basilica

Sute de persoane, în pelerinaj la Satele Unite ale Sătmarului / ”Nu avem voie să abandonăm valorile şi bunul simţ ţărănesc”

Câteva sute de persoane, alături de mai mulţi primari şi de preşedintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, au pornit, sâmbătă, în pelerinaj, cu căruţele şi caii de la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Lunca Apei, urmând să ajungă la Mănăstirea Măriuş, în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului Satele Unite ale Sătmarului, informează Agerpres.

Oamenii, îmbrăcaţi în straie populare şi cu tricolorul României, au pornit cu trăsuri şi căruţe de la mănăstirea din Lunca Apei, cântând cântece patriotice.

„Mă bucur că suntem împreună în jurul drapelului, în jurul tradiţiilor, în jurul a ceea ce ne uneşte şi ne face să fim un judeţ frumos, un judeţ unde îţi găseşti liniştea, un judeţ în care cred că valorile şi tradiţiile nu vor pieri niciodată. Este a doua ediţie a acestui eveniment şi cred că este un prilej bun de a uni toate comunităţile din judeţul Satu Mare. În acest frumos parcurs pe care îl vom avea două zile sunt prezenţi oşeni, someşeni, codreni, moţi, careieni, tot Sătmarul este prezent în jurul drapelului şi în jurul valorilor. Nu întâmplător am ales să pornim de la o mănăstire din judeţul Satu Mare şi să ajungem la o altă mănăstire tot din judeţ, nu este întâmplător că am ales ca pe spinarea cailor, în trăsuri, în căruţe, să facem acest parcurs, pentru că vorbim de tradiţie, vorbim de valori şi nu trebuie să uităm niciun moment că astea ne reprezintă şi ne face să mergem mai departe şi să realizăm tot ceea ce ne propunem în comunităţile noastre”, a declarat deputatul Adrian Cozma.

El a spus că scopul acestui eveniment este de a promova tradiţia şi credinţa.

„Sigur că vrem modernizare, că ne dorim dezvoltarea comunităţilor noastre şi asta se vede cu ochiul liber, însă acest val al modernismului nu trebuie niciodată să acopere ceea ce înseamnă tradiţia, ceea ce înseamnă satul românesc, cântecul patriotic, cântecul popular. Cred că este cel mai bun prilej de a ne arăta identitatea şi nu trebuie să ne jenăm deloc nici de credinţa noastră, nici de faptul că toţi provenim de la ţară, toţi am purtat până la urmă ceea ce înseamnă satul românesc şi toţi am copilărit la bunici. Nu avem voie să abandonăm valorile şi bunul simţ ţărănesc. În aceste vremuri în care copiii sunt tentaţi să facă multe alte lucruri, cred că trebuie să îi aducem pe calea aceasta, alături de biserică, alături de credinţă, alături de valorile naţionale şi tradiţionale. Asta vrem să transmitem pe tot parcursul nostru, pe fiecare copită care va bate pe asfalt până vom ajunge la Măriuş, să înţeleagă sătmărenii că ne păstrăm valorile, să înţeleagă sătmărenii că aici este România şi suntem aici pentru a ne arăta şi apăra identitatea”, a transmis Cozma.

Pe parcursul traseului, aceştia vor face opriri în comune şi municipiul Satu Mare, urmând să ajungă duminică după-amiaza la Mănăstirea Măriuş, unde va fi oficiat un serviciu religios.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...