G4Media.ro

Curtea de Apel Iași a încetat procesul împotriva omului de afaceri Gruia…

sursa foto: Ovidiu Budisan/Facebook

Curtea de Apel Iași a încetat procesul împotriva omului de afaceri Gruia Stoica ca urmare a intervenirii prescripției / Avocatul Budușan a postat o imagine cu omul de afaceri sărbătorind

Curtea de Apel Iași a încetat procesul împotriva omului de afaceri Gruia Stoica ca urmare a intervenirii prescripției. După pronunțarea deciziei, avocatul Ovidiu Budusan a postat o imagine (foto sus), în care se vede cum Gruia Stoica petrece. „O zi ce se termina grozav!”, a scris Budușan pe contul său de facebook.

Gruia Stoica fusese condamnat, la Tribunal, la 4 ani de detenție pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Totuși, Curtea de Apel Iași a dispus ca Gruia Stoica, fratele său vitreg Vasile Didilă, tatăl lor, Vasile Răducan și compania Grup Feroviar Român să achite către ANAF prejudiciul de aproape 9 milioane de lei.

În aprilie 2020, Gruia Stoica a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Vasile Didilă a primit 3 ani și 6 luni de închisoare, iar tatăl lor, Vasile Răducan, 3 ani cu suspendare.

Toți au fost judecați pentru constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de peste 1,8 milioane de euro în dosarul privatizării companiei Transbordare Vagoane Marfă din Iași.

„E greu să calific decizia de astăzi ca o victorie, dacă privim situația istorică. Cu siguranță, împreună cu tatăl și fratele meu salutăm decizia Curții, dar nu putem să ștergem cu buretele aproape două decenii de proces care ne-au transformat viața profesională și personală în subiect de speculații și atacuri, iar numele, pe nedrept și fără argumente, în ținte ale oprobriului public. Mă bucur, în schimb, că încrederea pe care am avut-o în justiția română pe parcursul derulării acestui proces, la care am participat fără rezerve prin probe și prezențe la audieri, s-a dovedit fondată. Decizia de astăzi este confirmarea finală a corectitudinii intențiilor noastre pe toată durata celor 20 de ani, la fel cum sunt și rezultatele companiilor implicate. Nu cu puțin regret mă gândesc, însă, la cum ar fi putut arăta aceste cifre în lipsa unui proces atât de lung și apăsător nu doar pentru mine, dar și pentru toți cei ce fac parte din echipele noastre”, a transmis omul de afaceri Gruia Stoica, după pronunțarea deciziei.

România este țara de care sunt legat emoțional și profesional, care mă reprezintă și pe care încerc, prin toate mijloacele pe care le am la dispoziție, să o reprezint la rândul meu. Am înțeles și mi-am asumat complet responsabilitățile pe care poziția mea le presupune în raport cu societatea, economia și viitorul ei, iar asta nu se va schimba niciodată.

Începând de astăzi, însă, odată cu decizia Curții de Apel Iași, consider acest subiect încheiat și nu doresc să mai comunic nimic în spațiul public pe această temă. Îmi doresc să mă concentrez în continuare, în calitate de Fondator și Președinte, pe activitatea companiilor din grupul GRAMPET și pe toate proiectele pe care le desfășurăm în beneficiul comunităților, pentru o dezvoltare durabilă.

Gruia, condamnat definitiv pentru corupție într-un alt dosar. În februarie 2016, Gruia Stoica a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani, pentru trafic de influență. Gruia Stoica a fost găsit vinovat că a dat o mită de 3 milioane de euro ca să obțină un contract pentru compania sa feroviară, GFR.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. Bravo justitiei romane inca un rezultat remarcabil, inca un borfash scapat de prescritia lui Dragnea-Ciolacu-Golfhannis.

    • pensii speciale

    • @Regele _ „Bravo justitiei…”

      Ne prefacem degeaba că suntem surprinși. România este guvernată de o cleptocrație instaurată de peste trei decenii, care s-a consolidat tot mai mult.

      Astăzi, justiția îi este aproape în totalitate la dispoziție, pentru a le asigura impunitatea cleptocraților, al căror principal obiectiv este transferarea unei cantități cât mai mari de resurse publice în proprietatea privată a lor și apropiaților lor, fără a fi sancționați.

      Nu ține la partide, care sunt marionetele cleptocrației trans-partinice, ci despre faptul că România este un stat eșuat, după cum chiar președintele său a spus.

      …Că este așa, o dovedește acțiunea domnului Iohannis de a schimba un guvern cu atitudine pro-democratică chiar în momentul organizării concursurilor transparente pentru ocuparea posturilor de Procurori generali ai Marilor parchete cu un guvern marionetă a cleptocrației.

  2. CE FRUMOS II ALBESTE JUSTITIA ROMANA,s- prescris hoti-n romania…

    • Un fel de „vrednic este”…dacă facem comparație cu biserica, constatăm că ambele instituții au „scriptura” proprie, reprezentanții lor au ținute asemănătoare, sunt liberi să interpreteze legile după cum doresc, în funcție de persoana judecată și nu răspund în fața nimănui.

  3. Vine și rândul domnului Buzatu în câțiva ani șamd.

    Nu mi-e atât de necaz ca fură din bani publici, asta este deja regulă cu care ne-am obișnuit.

    …Dar plătesc o groază de bani pentru cercetări, urmăriri , expertize, amânări astfel ca unii să mimeze actul de justiție în România. Și le dau salarii imense, îi pun în postura de a primi șpăgi fabuloase și le plătesc leneșii speciale. Procurori…Judecători.

    Pentru ce primesc banii pe care îi primesc?!

  4. Și judecătorii care au așteptat împlinirea prescripției ce pățesc?

    • pe langa pensii speciale? probabil si ceva mita, pe undeva, prin ceva offshore, departe de ochii „vigilenti” ai ANAF-ului

  5. si banii pe care i-a facut cu banii furati ii raman, nu?

    • o parte merg la PSDNL

  6. Si asta e stire de prima pagina? Asta nu e stire, asta e normalitatea. Stirea ar fi fost daca era condamnat la 8 ani. Dispret total fata de pensionarii speciali din justitie care traiesc pe banii mei.

  7. ce dragut. o lalaie cativa ani prin procese, si se prescrie fapta. iar daca au ghinionul sa fie condamnati, fac un an sau doi de sport si dieta pe banii statului, dupa care ies si isi cheltuie prada prin Caraibe.
    ce viata, dom’le, ce dura e justitia asta.

  8. justitie marca PSDNL

  9. alt gainar clatit prin delasare

  10. Curtea de Apel Iași a aplicat sau nu decizia CJUE privind prescripția din iulie 2023,fiind vorba de evaziune fiscală?

  11. Nu rezultă din articol care este data faptelor,dar se pare că nu a făcut acest lucru,încălcând art.11 din Constituția României.

  12. România nu este stat de drept.

  13. a furat cinstit

  14. Conducerile tribunalelor și parchetelor ar trebui ZBURATE !!!! Degeaba poliția și procurorii aduc infractorii în fața ”instanțelor” …acolo miroase a CORUPȚIE și ceva mai mult !!! Din păcate pentru noi..am avut un guvern de dreapta dar..Halianța USR-AUR a reușit să aducă FESENEU la putere … Ciolacu și azi când râde să gândește la moțiunea AUSR…