G4Media.ro

UPDATE VIDEO Au apărut imagini cu accidentul din Veneția / 21 de…

Sursa foto: X / Luigi Brugnaro

UPDATE VIDEO Au apărut imagini cu accidentul din Veneția / 21 de persoane au decedat, dintre care 2 copii și un adolescent /  Șoferul a virat brusc dreapta și a căzut de pe un pod, de la o înălțime de 15 metri

Un accident extrem de grav s-a produs marți seară în Mestre (Veneția), după ce un autobuz s-a prăbușit de pe rampa unui pod și a luat foc, relatează Corriere della Sera.

UPDATE, ora 12.53

Ziarele din Italia au publicat primele imagini cu scena accidentului. Un video preluat de pe camerele de supraveghere ale orașului arată cum autobuzul, aflat pe pod, încetinește din cauza aglomerației din trafic, iar apoi, fără nicio explicație, șoferul virează brusc dreapta și cade de la 15 metri peste liniile de cale ferată.

UPDATE, ora 10.33

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi însănătoşire grabnică celor răniţi în accidentul rutier din Italia.

„Sunt profund întristat de teribilul accident din Mestre, Italia. Sincere condoleanţe familiilor victimelor şi însănătoşire grabnică celor răniţi. Suntem alături de toţi cei afectaţi în aceste momente dificile”, a scris preşedintele Iohannis, miercuri, pe Twitter.

UPDATE, miercuri, ora 7.14

Printre victimele identificate  se numără cinci cetățeni ucraineni, un german, un croat, un francez și șoferul italian:  Alberto Rizzotto, un bărbat de 40 de ani din Treviso.

Sunt 15 răniți, doi copii, doi adolescenți: cinci dintre ei sunt în stare foarte gravă. Pompierii le-au luat ore întregi pentru a extrage cadavrele, relatează Corriere della Sera.

Autobuzul a părăsit carosabilul pe pasajul Vempa din Mestre, a spart balustrada și a căzut în gol în apropierea șinelor de cale ferată, după un zbor de aproximativ 10, 15 metri.

Vehiculul electric a luat foc din motive încă necunoscute. Dinamica nu a fost încă stabilită: prima ipoteză a fost că șoferului i s-a făcut rău. În primele ore de după accident a apărut posibilitatea ca la bordul autobuzului să se fi dezvoltat un mic incendiu înainte de derapajul fatal, negat ulterior prin mărturiile despre accident strânse de către pompieri.

Analiza înregistrărilor de pe camerele de supraveghere  stradale, dar și de pe cele interne, ale autobuzului, este crucială pentru a se stabili cauza accidentului.

Patru tineri turişti germani s-au salvat întâmplător: „Trebuia să luăm următorul autobuz, dar nu a ajuns, apoi am aflat de tragedie”, au spus ei.

Dintre victime, 19 au murit la fața locului, iar două în timp ce erau transportate la spital. Autoritățile din Veneția a activat protocolul „urgențe majore” care prevede punerea la dispoziție a tuturor camerelor de urgență ale spitalelor din Mestre, Padova, Treviso și Mirano și rechemarea la muncă a personalului de rezervă.

În Treviso, camera de urgență a fost golită pentru a avea grijă de răniți , toate codurile verzi și albe au fost trimise acasă. Cele mai grave cazuri au fost transferate în secții pentru a lăsa loc liber răniților din accident. Zeci de medici și asistente s-au întors la muncă.

Pe lângă salvatori, la locul accidentului au ajuns și primarul și prefectul Veneției, dar și lideri bisericești.

Autobuzul care s-a prăbușit de pe pasajul superior efectua un serviciu pentru o unitate de cazare din zonă, campingul „Hu” din Marghera.

În fața intrării în campingul în care stăteau turiștii din autocar sunt mulți oameni care doresc să obțină câteva informații care să le permită identificarea victimelor. Există o situație de așteptare și mare incertitudine , din cauza lipsei contabilității actualizate cu privire la oaspeții care pleacă în excursii. Nimeni nu poate urmări efectiv cine sunt turiștii care s-au îmbarcat în acea navetă, scriu jurnaliștii italieni.

La fața locului a sosit consulul bulgar la Veneția, care trebuie să colecteze și informații pentru oficialitățile din Ucraina. Prefectura Veneției a emis imediat alerta tuturor autorităților consulare, considerând că este probabil ca majoritatea victimelor să fie cetățeni străini.

Nici după scoaterea cadavrelor, pompierii nu au mai putut scoate vehiculul timp de câteva ore, deoarece riscul unui nou incendiu a rămas ridicat. Abia înainte de zorii zilei de miercuri au fost îndepărtate rămășițele autobuzului.

„Grupul Human Company, proprietar al campingului Hu Venezia din oraș, structură care a găzduit unele dintre persoanele implicate în accidentul petrecut în această seară la Mestre, își exprimă cele mai profunde condoleanțe și apropierea maximă față de familiile călătorilor autobuzului”, a transmis firma care deține campingul venețian, referitor la tragedia care i-a lovit pe unii dintre oaspeții săi.

„Suntem în contact cu conducerea sanitară a spitalelor și cu autoritățile competente pentru actualizări privind evoluția situației și condițiile de sănătate ale răniților”, se precizează în comunicat.

Compania Human este o companie italiană din sectorul HORECA, născută în anii 80 cu un mic camping în Chianti, la inițiativa familiei Cardini-Vannucchi.

Grupul are, printre altele, zece structuri de cazare în aer liber la sate și camping în orașe din Toscana, Veneto și Lazio, precum și una în Luxemburg.

UPDATE, ora 23.41

Autobuzul avea la bord un grup de ucraineni, susțin jurnaliștii de la Corriere della Sera. Conform prefecturii, bilanțul până acum este de 21 de morți, dintre care doi copii și un adolescent, 18 răniți, unii dintre ei în stare foarte gravă. Pompierii le-au luat ore întregi pentru a extrage cadavrele: „Este o operațiune foarte complexă”.

Știrea inițială

Potrivit autorităților, bilanțul de până acum este de 21 de morți, 15 răniți și 4 sau 5 persoane dispărute. Mai multe persoane, printre care și o fetiță, sunt grav rănite după ce au suferit arsuri, după ce autobuzul a luat foc. Accidentul s-a petrecut marți seara, la scurt timp după ora 19.30, iar autobuzul circula pe o linie de transport în comun.

Mișcarea trenurilor între Mestre și gara Santa Lucia din Veneția a fost blocată. La fața locului s-au aflat pompierii și numeroase ambulanțe.

Din motive care nu au fost încă stabilite, autobuzul a părăsit carosabilul în timp ce se afla pe pod și a căzut în gol în apropierea șinelor de tren, după o cădere de aproximativ zece metri . Autoritățile din Veneția au activat protocolul „urgențe majore” care prevede punerea la dispoziție a tuturor camerelor de urgență din spitale și rechemarea la muncă a personalului de întărire. Cel puțin 40 de ambulanțe la fața locului.

Bilanțul accidentului în care a fost implicat autobuzul prăbușit este încă provizoriu.

„Sunt mulți morți, prea mulți morți”. Acestea sun primele cuvinte ale unui pompier care a părăsit pentru câteva minute zona de operațiuni de recuperare a autobuzului care s-a prăbușit la Marghera. Zona este patrulată de polițiști care nu lasă pe nimeni să intre, relatează Corriere della Serra.

„Îmi exprim cele mai sincere condoleanțe , atât personal, cât și ale întregului guvern, pentru gravul accident petrecut la Mestre. Gândurile noastre se îndreaptă către victime, familia și prietenii acestora. Sunt în strânsă legătură cu primarul Luigi Brugnaro și cu ministrul Matteo Piantedosi pentru a urmări știrile despre această tragedie”, a declarat premierul Italiei, Giorgia Meloni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...