Italia și Germania au agreat reforma migrației în UE, o decizie-cheie cerută de Austria pentru a debloca veto-ul pe Schengen. Iohannis spune că e ”prea puțin”
Italia și Germania au ajuns la o poziție comună privind reforma migrației și azilului în UE, după o săptămână în care guvernul Giorgiei Meloni blocase un acord. Comisia Europeană și Consiliul UE au anunțat public deblocarea negocierilor. Rezolvarea spinoasei probleme a migrației ridică un obstacol major în calea aderării României și Bulgariei la Schengen.
Guvernul Austriei a anunțat public în repetate rânduri că nu va fi de acord cu primirea României și Bulgariei în spațiul Schengen cât timp sistemul european de migrație și azil nu este reformat profund. Migrația este o temă politică și socială extrem de importantă la Viena, după ce un raport oficial arată că arată că în 2022 au fost arestaţi în Austria cu 61% mai mulţi traficanţi de persoane decât în 2021, iar centrele de primire din Austria sunt pline.
- UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că nu crede că pactul UE privind migrația va schimba poziția Austriei în privința aderării României la Schengen.„S-a scurs multă cerneală în ultimele zile pe acest pact pe migrație. Sincer, progresul obținut, după părerea mea, este destul de modest, dar e un progres față de nimic, ce am avut până acum. (…) Acum avem o bază mai degrabă tehnică”, a afirmat șeful statului. „Nu cred că acest pact va schimba poziția Austriei. E nevoie de mai mult, e nevoie de mai multe negocieri și sper ca acest lucru să dea roade”, a subliniat președintele Iohannis.
”Comisia Europeană salută succesul acordului politic la care au ajuns astăzi, 4 octombrie, statele membre cu privire la Regulamentul privind situațiile de criză și de forță majoră în domeniul migrației și azilului”, a arătat un comunicat al executivului european.
Acesta este un element-cheie al noului Pact privind migrația și azilul, care a fost convenit în prezent, după ce în iunie s-a ajuns la o abordare generală cu privire la doi piloni principali ai pactului: Regulamentul privind gestionarea azilului și migrației și Regulamentul privind procedura de azil.
Care sunt pașii următori? Acordul politic dintre statele membre deschide calea pentru începerea negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la această propunere legislativă. După ce negocierile vor fi încheiate, UE va adopta un regulament obligatoriu pentru toate statele membre.
„Salut acordul politic reușit la care au ajuns statele membre cu privire la propunerea privind criza, care ne permite să avansăm în negocierile cu Parlamentul European și cu Consiliul UE. Uniți, putem să realizăm Pactul înainte de sfârșitul acestui mandat”, a declarat Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene.
Țările UE au aprobat acordul miercuri dimineață, Polonia și Ungaria votând împotrivă, în timp ce Austria, Cehia și Slovacia s-au abținut, potrivit Politico.
Această decizie deschide calea pentru ca UE să ajungă la un acord privind reforma normelor sale în materie de azil, după aproape 10 ani de încercări eșuate.
În calitate de țară de primă linie care gestionează numărul tot mai mare de migranți, sprijinul Italiei a fost esențial pentru a debloca acordul privind așa-numitul regulament de criză, care detaliază măsurile de reducere a presiunii asupra țărilor de frontieră ale UE care se confruntă cu un număr ridicat de persoane care solicită azil.
Acordul a fost atins chiar înainte ca liderii UE să se reunească joi și vineri la Granada, în Spania, pentru un summit informal al Consiliului European. Diplomații speră că un acord asupra acestui dosar-cheie le poate deschide calea liderilor pentru a evita ca migrația să acapareze discuțiile de la Granada, potrivit Politico.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii