G4Media.ro

Retragerea armatei franceze din Niger începe săptămâna aceasta

sursa foto: captura video AFP

Retragerea armatei franceze din Niger începe săptămâna aceasta

Retragerea trupelor franceze staționate în Niger, anunțată de Emmanuel Macron la 24 septembrie, începe în această săptămână, a anunțat joi Ministerul Forțelor Armate, citat de agenția Reuters.

„Deconectarea personalului militar și a mijloacelor staționate în Niger începe în această săptămână. Această manevră ar trebui să permită tuturor militarilor să se întoarcă în Franța înainte de sfârșitul anului”, a precizat ministerul într-un comunicat.

„Coordonarea cu armatele nigeriene este esențială pentru succesul acestei manevre. Toate măsurile au fost luate pentru ca mișcările să se desfășoare în ordine și în siguranță”, a adăugat acesta.

În 24 septembrie, Emmanuel Macron a anunțat încetarea cooperării militare cu Niger, unde armata a preluat puterea în iulie anul trecut. Țările vecine Mali și Burkina Faso, de asemenea conduse de junte în urma unor lovituri de stat în ultimii ani, au obținut deja retragerea trupelor franceze.

Aproximativ 1.500 de soldați francezi se află în Niger, o fostă colonie franceză, dintre care unii au sosit în urma retragerii militare franceze din Mali.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...