G4Media.ro

Dosarul directorului Direcției economice din Ministerul Transporturilor, Petre Neacșa, a ieșit din…

Foto: Inquam Photos/ Liviu Florin Albei

Dosarul directorului Direcției economice din Ministerul Transporturilor, Petre Neacșa, a ieșit din camera preliminară după aproape doi ani / E acuzat de luare de mită în achiziția a patru nave

Curtea de Apel București a decis judecarea pe fond a dosarului lui Petre Neacșa, directorul Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor, acuzat de DNA de luare de mită în dosarul navelor supra-evaluate de la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Dosarul a stat aproape doi ani în camera preliminară, iar Tribunalul București ceruse restituirea la DNA.

Curtea de Apel a întors însă decizia din februarie 2023 a Tribunalului și a trimis dosarul în judecată. Decizia Curții de Apel București este definitivă.

Procurorii susțin că ARSVOM a cumpărat patru nave supra-evaluate cu circa 85.000.000 lei (fără TVA), iar Petre Neacșa ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei.

În perioada septembrie 2020 – mai 2021, directorul din Ministerul Transporturilor e acuzat că a primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective.

Achizițiile de nave au avut loc în 2020, în plină pandemie, când economia României s-a confruntat cu cea mai mare scădere din ultimele decenii. Achizițiile au fost aprobate prin ordine ale ministrului Transporturilor de la acel moment, Lucian Bode, iar contractele au fost semnate după doar câteva luni. Astfel, la achiziția unei nave specializate pentru depoluare, ordinul de ministru a fost emis în iulie 2020, iar contractul a fost semnat în septembrie 2020. Valoarea unei singure nave – de 25,8 milioane de lei.

Deputatul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului transporturilor în timp ce îi cereau lui Cătălin Drulă, să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța, consultată de G4Media.ro.

Administratorul uneia dintre firmele de apartament care intermediau tranzacțiile cu nave îi spune unui fost general SIE că întâmpină probleme la Drulă și că ”este o problemă cu acest om care e un câine” și pentru care trebuie ”găsită o soluție”: ”(…) dar este totuși o problemă cu acest om, care nu pot să spun că-i om, e un câine, acest Drulă, și trebuie să găsim o soluție pentru el”.

În cadrul urmăririi penale din dosarul de luare de mită, trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat, procurorii DNA au montat tehnică de supraveghere audio-video și în biroul ministrului Transporturilor Cătălin Drulă și au surprins mai multe discuții.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...