G4Media.ro

Cei mai importanți comandanți ai armatei poloneze și-au prezentat demisiile, cu patru…

Sursa foto: Facebook/Mariusz Błaszczak

Cei mai importanți comandanți ai armatei poloneze și-au prezentat demisiile, cu patru zile înainte de alegerile parlamentare

Cutremur la vârful forțelor armate poloneze. Șeful Statului Major General, generalul Rajmund Andrzejczak, și generalul Tomasz Piotrowski, comandantul operațional, și-au înaintat demisiile, scrie cotidianul polonez Rzeczpospolita.

Potrivit informațiilor citate de acest cotidian, cererile de demisie ale ambilor comandanți au fost trimise luni la Cancelaria președintelui. Locotenent-colonelul Jacek Goryszewski, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Operațional, a confirmat că generalul Piotrowski și-a depus demisia, dar a precizat că nu face alte comentarii. La rândul său, col. Joanna Klejszmit a confirmat într-un interviu acordat agenției PAP că „generalul Rajmund Andrzejczak a demisionat luni din funcția de șef al Statului Major General al Armatei poloneze”.

Rzeczpospolita notează că un conflict la vârful armatei mocnește din mai 2023, când ministrul Apărării Naționale, Mariusz Błaszczak, l-a acuzat public pe comandantul operațional de neglijență. Błaszczak l-a acuzat pe generalul Tomasz Piotrowski că nu a raportat incidentul care a avut loc pe 16 decembrie 2022, când o rachetă a încălcat spațiul aerian polonez. Deși Błaszczak a sugerat atunci ca generalul Piotrowski să fie demis, președintele Andrzej Duda, cel care ia deciziile în privința comandanților principali ai forțelor armate, nu a fost dispus să ia măsuri atât de dure și și-a asumat rolul de mediator.

De atunci, însă, a fost vizibilă o dispută între generali – Rajmund Andrzejczak l-a a susținut comandantul operațional – și ministrul Mariusz Błaszczak. Informațiile cotidianului polonez arată că rolul Comandamentului Operațional a fost marginalizat. Ministrul a ocolit această structură de funcționare a Forțelor Armate și a direcționat sarcinile direct către Comandamentul General al Forțelor Armate.

De notat că, la crearea Grupului de consolidare a graniței, a fost omis Comandamentul Operațional, care este responsabil pentru sprijinirea Poliției de Frontieră la granița cu Belarus. Acest grup a fost creat când au apărut informații că în Belarus au fost relocați mercenari ai grupului Wagner. În august, șeful Ministerului Apărării Naționale, Mariusz Błaszczak, a anunțat că, drept răspuns la desfășurarea mercenarilor din acest grup, va trimite soldați suplimentari la frontieră – vorbind despre 10.000 de militari. Această sarcină urma să fie îndeplinită de Comandamentul General al Forțelor Armate, care, în cadrul Operațiunii RENGAW (Wagner scris invers), a creat Grupul Operativ Militar Podlasie. Cam în aceeași perioadă, PiS a început din nou să evidențieze narațiunea legată de amenințarea reprezentată de migranți,

Acum, Comandamentul General se ocupa de operațiunea de evacuare a polonezilor din Israel, deși, formal, astfel de sarcini ar fi trebuit să fie îndeplinite de Comandamentul Operațional.

Potrivit cotidianului polonez, ministrul s-a folosit de imaginea armatei în mai multe rânduri în campania electorală a PiS.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...