G4Media.ro

O sinagogă din Timișoara  a intrat oficial în administrarea primăriei / ”Va…

Sursa foto: DeBanat.ro

O sinagogă din Timișoara  a intrat oficial în administrarea primăriei / ”Va fi un spațiu dedicat unui centru multicultural de care să se poată bucura întreaga comunitate locală”

La doar două zile de la aprobarea, de către Consiliul Local Timișoara, a preluării Sinagogii din Fabric, aceasta intră deja în administrarea primăriei, anunță DeBanat. Joi, reprezentanții orașului și cei ai Comunității Evreiești s-au înțeles pentru realizarea transferului.

”Într-o primă etapă vom pune această clădire în siguranță în următoarele săptămâni și luni, adică vom închide toate găurile prin care intră păsări, vom face niște lucrări de urgență la acoperiș ca să nu mai intre apă, astfel încât să păstrăm clădirea așa cum este acuma, pentru că altfel acoperișul este într-un mare pericol să pice și în același timp vom coagula toată comunitatea timișoreană în jurul acestui proiect. Am început cu Festivalul Impuls, care a fost derulat de către Institutul Francez, finanțat de Primărie, unde a fost aici un workshop în în vară, un atelier cu arhitecți din Franța, specializat pe salvarea patrimoniului. Vom lucra cu Facultatea de Arhitectură aici în Timișoara, bineînțeles, cu comunitatea evreiască și vom lucra și cu echipa de arhitecți care în 2013 deja au lucrat la un proiect pentru această clădire”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Contractul de administrare s-a făcut pe o perioadă de 49 de ani, proprietarul rămâne în continuare comunitatea evreiască.

Va fi un spațiu dedicat unui centru multicultural de care să se poată bucura întreaga comunitate locală din Timișoara. (…) Restaurarea acestei sinagogi este un tribut tribut adus timișorenilor, în primul rând timișorenilor care nu a uitat contribuția comunității evreiești, dar care nu-și uită propria istorie. (…) O nouă șansă apare și așa cum am arătat în cazul Sinagogii din Cetate, pe care nu am abandonat-o, așa cum am arătat, atracția pe care o are pentru public, pentru turiști și valoarea pozitivă pe care a adus-o municipiului”, a spus și Silviu Vexler, președintele Comunității Evreiești din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...