G4Media.ro

La ce folosesc tunelurile din Gaza, de ce sunt greu de identificat…

Sursa foto: Captură CNN

La ce folosesc tunelurile din Gaza, de ce sunt greu de identificat și cum au fost construite

Israelul a sugerat, joi, că o invazie terestră în FâşiaGaza este iminentă. Acest lucru a fost demonstrat de cuvintele ministrului israelian al Apărării, Yoav Gallant, în discursul său adresat militarilor care se află în zona declarată zonă militară, joi: „Acum, vedeţi Gaza de la distanță, dar în curând o veţi vedea din interior”, le-a spus el.

De la începutul războiului, unul dintre principalele obiective ale armatei a fost distrugerea – și localizarea – tunelurilor folosite de gruparea Hamas în Fâșia Gaza. Cunoscute sub denumirea de „metroul din Gaza” sau „tunelele terorii”, această rețea subterană de peste o jumătate de kilometru, instalată sub dărâmăturile bombardamentelor, reprezintă principalul obstacol în calea avansării ofensivei terestre în enclava palestiniană, relatează El Periodico, citată de Rador.

Întinderea reală și detaliile labirintului sunt necunoscute, dar în 2021 gruparea teroristă a susținut că a construit peste 500 de kilometri de galerii, aproape jumătate din lungimea rețelei de metrou din New York.

În acest sens, Jonathan Conricus, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Armatei Israelului, a declarat, săptămâna trecută, într-un videoclip distribuit de Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) pe X (fosta Twitter) că în Fâșie „există mult mai mult decât ce se poate vedea cu ochiul liber”.

„Ceea ce a făcut Hamas a fost să construiască o rețea de tuneluri din orașul Gaza și sub orașul Gaza”, explică purtătorul de cuvânt în videoclip. Potrivit armatei, această strategie împarte teritoriul în două zone: stratul civil (la nivelul solului) și stratul Hamas (subteran). „Ceea ce încercăm să facem este să ajungem la al doilea strat”, un spațiu construit de Hamas și la care au acces doar acest grup și nu civilii: „Nu sunt buncăre la care au acces civilii când Israelul bombardează”, a subliniat el.

Hamas folosește aceste tuneluri ca depozite de arme, buncăre, centre de control al comenzilor și o arteră ascunsă pentru teroriști, potrivit armatei israeliene. Găsirea acestor intrări este foarte complicată, deoarece sunt ascunse strategic între școli, moschei, spitale și alte clădiri civile.

Această situație pune în pericol și mai mult societatea civilă, care suferă deja de 15 zile de pe urma campaniei de bombardamente a Israelului. Povestea IDF este că și civilii au fost forțați să lucreze la construcția rețelei de tuneluri.

O infrastructură care, conform acuzațiilor aceleiași armate, a fost construită cu betonul pe care l-au trimis în Fâșie și care era destinat unor scopuri civile și umanitare.
Ceea ce diferențiază tunelurile Hamas de cele ale Al Qaeda din munții Afganistanului sau Viet Cong din junglele Asiei de Sud-Est este faptul că a fost construită o rețea subterană sub una dintre cele mai dens populate zone de pe planetă . Aproape 2 milioane de oameni trăiesc în cei 88 de kilometri pătrați care formează orașul Gaza.

„Întotdeauna este greu să faci față tunelurilor […], dar când vine vorba de o zonă urbană, atunci totul este mai complicat: aspectele tactice, strategice, operaționale și, bineînțeles, protecția pe care vrem să o garantăm populației civile”, a declarat pentru BBC Richemond-Barak, care este și cercetător senior la Institutul Lieber pentru Drept și Război Terestru și Institutul Războiului Modern din West Point (SUA).

Acest labirint de tuneluri este unul dintre cele mai mari coșmaruri ale adversarului israelian: GPS-ul și sistemele de viziune nocturnă nu funcționează în interior, ceea ce creează zone potrivite pentru ambuscade, răpiri sau confruntări corp la corp pe o hartă pe care membrii Hamas o cunosc perfect, ceea ce este un avantaj strategic important. Toate acestea ţin în alertă IDF, care se teme de un alt atac surpriză din cauza lipsei de informații din zonă.

În timp ce Israelul se teme de această ofensivă, Hamas continuă să depoziteze material de război sub străzile Fâșiei Gaza, alimentând o zonă ascunsă care „a fost crucială pentru supraviețuirea sa și care i-a permis o activitate economică și capacitatea militară”, potrivit declaraţiilor făcute pentru BBC de Yossi Mekelberg, un analist al programului Chatham House pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

Sursa: El Periodico/ Rador/ Traducerea: Rodezia Costea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pai unde sunt ai cu numeralul in coada nick-ului sa ne povesteasca ei cum sta treaba cu „pasnicia” palestinienilor? Si cand ma ganesc ca miliardele alea pompate de lumea-ntreaga in „pasnicii” palestinieni sunt folosite pentru asa ceva….Lumea intreaga splonsorizeaza terorismul intr-un final.