După 140 de ani de muncă, dicționarul oficial al limbii suedeze a fost finalizat
După 140 de ani de muncă, dicționarul oficial al limbii suedeze a fost finalizat, iar ultimul său volum a fost trimis la tipar săptămâna trecută, a anunțat miercuri, 25 octombrie, editorul său. Conceput de Academia Suedeză, care acordă prestigiosul Premiu Nobel pentru Literatură, Dicționarul Academiei Suedeze (SAOB) cuprinde 33.111 pagini repartizate în 39 de volume, potrivit Le Figaro.
Acest proiect de lungă durată a început în 1883, a declarat pentru AFP Christian Mattson, care conduce echipa responsabilă cu elaborarea dicționarului. „Acum am terminat. De-a lungul anilor, 137 de persoane au fost angajate cu normă întreagă pentru a lucra la el”, spune el. Odată cu finalizarea dicționarului, echipa a atins o etapă importantă, dar mai are încă de lucru: volumele care enumeră cuvintele care încep cu A și până la R sunt acum atât de vechi încât trebuie revizuite.
Cuvântul „alergie”, de exemplu, a intrat în limba suedeză în anii 1920, dar nu apare în volumul care conține litera „A”, care a fost publicat în 1893″, subliniază Christian Mattson. Alți termeni precum „păpușă Barbie”, „aplicație” și „computer” se numără printre cele 10.000 de noi expresii care vor fi adăugate în dicționar în următorii șapte ani.
SAOB este o lucrare de referință pentru limba suedeză încă din 1521. Este disponibilă online și a fost tipărită în doar 200 de exemplare, majoritatea fiind folosite de cercetători și lingviști. Academia publică, de asemenea, un dicționar al limbii suedeze de zi cu zi. Fondată în 1786 de regele Gustav al III-lea, după modelul Academiei Franceze, scopul său este de a promova limba și literatura suedeză și de a lucra pentru „puritatea, vigoarea și măreția” limbii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank