G4Media.ro

A fost deschis Drumul Apusenilor, „cel mai spectaculos drum din județul Bihor”…

Sursa foto: CJ Bihor

A fost deschis Drumul Apusenilor, „cel mai spectaculos drum din județul Bihor” / Doi foști președinți ai Consiliului Județean, invitați la inaugurare /  ”E rezultatul unui proiect început cu mai mulți ani în urmă”  

Încheierea proiectului de realizare a Drumului Apusenilor, lung de 81 kilometri, inclusiv prin transformarea unor drumuri forestiere în drumuri județene a prilejuit un gest mai rar pentru România, unde politicieni aflați în funcție „taie panglica” făcând uitate contribuțiile predecesorilor, relatează Bihoreanul.

Unul dintre vicepreședinții de acum ai CJ Bihor, Mircea Mălan, a folosit prilejul pentru a le mulțumi celor care au lansat proiectul și au organizat licitațiile pentru implementarea proiectului, și anume foștii președinți Cornel Popa și Pásztor Sándor, pe care i-a și invitat la o prezentare în teren.

Fostul președinte Cornel Popa, care a lansat proiectul finanțat cu fonduri europene din Programul Operațional Regional 2016-2020, asigurând în mandatul său studiul de fezabilitate, și pe succesorul acestuia, Pasztor Sandor, care l-a preluat, a asigurat proiectarea tehnică, l-a depus spre finanțare și a organizat licitațiile pentru execuția lui, pe tronsoane.

„Drumul Apusenilor este rezultatul unui proiect început cu mai mulți ani în urmă”, a spus Mălan, arătând că în prezent acesta este și „cel mai spectaculos drum din Bihor”, cu o importanță mare pentru valorificarea potențialului turistic al județului, întrucât „face legătura între două zone turistice importante, Valea Crișului Repede și Depresiunea Beiușului”.

Drumul Apusenilor – sau proiectul „Traseul Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni”, cum e denumit în acte – are în total 81 km, din care 56 km pe teritoriul județului Bihor, unde a însemnat reabilitarea DJ 764 Beiuș – Budureasa – Stâna de Vale și transformarea în DJ 108J Stâna de Vale – Coada Lacului a unui fost drum forestier care avea lățimea maximă de 3,8 metri în cele mai largi părți ale sale.

În Bihor proiectul a avut o valoare de 182 milioane lei, ceea ce înseamnă un cost de 3,25 milioane lei/km.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...