G4Media.ro

Armata israeliană confirmă atacul asupra taberei de refugiați Jabalia din Gaza și…

Captura X, IDF

Armata israeliană confirmă atacul asupra taberei de refugiați Jabalia din Gaza și spune că a ucis unul dintre “creierele” atacului terorist din 7 octombrie / Hamas neagă afirmația

Armata israeliană a afirmat marți că a eliminat un comandant de rang foarte înalt al Hamas – care a fost unul dintre liderii atacului din 7 octombrie asupra Israelului – în atacul asupra taberei de refugiați Jabalia, care s-ar fi soldat cu zeci de morți, scrie CNN.

„Cu puțin timp în urmă, avioanele de vânătoare ale IDF, acționând pe baza informațiilor ISA, l-au ucis pe Ibrahim Biari, comandantul Batalionului Central Jabalia al Hamas. Biari a fost unul dintre liderii responsabili de trimiterea în Israel a agenților teroriști ‘Nukbha’ pentru a efectua atacul terorist criminal din 7 octombrie. Numeroși teroriști Hamas au fost loviți în atac”, au declarat Forțele de Apărare ale Israelului într-un comunicat.

Zeci de persoane ar fi fost ucise în loviturile asupra taberei de refugiați, iar directorul spitalului indonezian din Gaza a declarat că sute de persoane au fost rănite sau ucise.

Purtătorul de cuvânt al forțelor israeliene, locotenent-colonelul Richard Hecht, a declarat anterior că Forțele de Apărare ale Israelului au vizat „un comandant Hamas de rang foarte înalt” din zona din jurul taberei.

El a afirmat că Hamas a continuat să folosească civili ca scuturi umane într-un „mod foarte crud și brutal” și că militații islamiști “construiesc în mod intenționat infrastructura teroristă sub casele oamenilor”.

Acesta a lansat un nou apel la locuitorii din nordul Fâșiei Gaza să se mute spre sud, înainte de a avertiza: “Vom continua să operăm în forță în orașul Gaza”.

IDF a declarat că Biari a supravegheat toate operațiunile militare din nordul Fâșiei Gaza de când a început operațiunea terestră și a fost, de asemenea, implicat în mai multe atacuri asupra Israelului care datează de zeci de ani.

IDF a declarat că a efectuat un atac pe scară largă asupra teroriștilor și a infrastructurii teroriste aparținând Batalionului Central Jabalia, despre care a spus că a preluat controlul asupra clădirilor civile. Ca parte a atacului, au fost afectate comanda și controlul Hamas și capacitatea sa de a direcționa activitatea militară împotriva soldaților IDF din Gaza.

Potrivit sursei citate, „un număr mare de teroriști” a fost ucis în lovitură, care a dus și la prăbușirea infrastructurii subterane pe care aceștia o foloseau.

IDF a distribuit pe rețelele sociale o imagine a comandantului Hamas pe care spune că l-a ucis.

 

Ce spune Hamas: Cu toate acestea, Hamas a negat afirmațiile israeliene privind prezența unuia dintre liderii săi în tabără, a declarat purtătorul de cuvânt Hazem Qassem.

Qassem a acuzat Israelul că încearcă să justifice ceea ce el a descris ca fiind o „crimă odioasă împotriva civililor, copiilor și femeilor în siguranță din tabăra Jabalia”.

Jabalia este cea mai mare dintre cele opt tabere de refugiați din Fâșia Gaza, potrivit principalei agenții a Națiunilor Unite care sprijină palestinienii din teritoriu. Fotografiile de la fața locului au arătat multiple cratere mari în pământ, înconjurate de dărâmături de clădiri distruse și avariate.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...