G4Media.ro

Trei sere pline cu plante de canabis, descoperite în urma unor percheziții…

Sursa foto: DIICOT

Trei sere pline cu plante de canabis, descoperite în urma unor percheziții DIICOT în Caraș-Severin

Procurorii DIICOT au efectuat, miercuri, o percheziție în comuna Băuțar din județul Caraș-Severin, unde au descoperit trei sere cu o sută de plante mature de canabis, reprezentând peste 500 de kilograme de masă verde canabis. Au fost ridicate și 117 kilograme de muguri canabis (masă uscată).

Comunicatul DIICOT:

La data de 01.11.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza județului Caraș-Severin, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

S-a reținut faptul că, pe parcursul anului 2023, doi făptuitori au inițiat și întreținut, în proximitatea râului ce străbate comuna Băuțar, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării.

În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite trei sere, în lungime de aproximativ 50 metri fiecare, din care au fost ridicate 100 de plante canabis, mature, cu dimensiunea la tulpină între 2 și 4 metri, reprezentând peste 500 de kilograme de masă verde canabis și 117 kilograme de muguri canabis (masă uscată).

Audierile urmează să se desfășoare la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Șmecheri milițienii, or așteptat până s-or maturat florile 😉

  2. Erau eco ?