Israelofobia – noua formă a celei mai vechi uri din istorie: antisemitismul. O carte recent apărută analizează și demontează această ură care otrăvește mințile a milioane de oameni

“Lucrurile sunt de o gravitate fără precedent. În tramvaiul 41, două femei în etate discută tare că ‘bine le face Hamașii că le iau gatul, evreii controlează tot, de asta și vor să nu mai avem cash, să ne ia ei banii’ – ‘Să-ți spune drept, mie nu mi-era milă când ziceau cu gazarea, am avut vecini evrei pe stradă, niște animale’. Femeile par din clasa de mijloc, cu părul tapat, rujate, genul care s-ar lăuda cu bibliotecile cu cărți asortate. Impulsul meu a fost să sun la 112. Oamenii obișnuiți, de fapt, au în ei o genă a răului monstruoasă. Cum, cum e posibil să transformi omul din tine în ură pură?” scria într-o postare Facebook Magda Grădinaru, una dintre cele mai distinse jurnaliste din România.

Antisemitismul a explodat în lume după izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas, deși în România nu există forme de violență fizică împotriva evreilor, ca în unele state occidentale ca Franța, Marea Britanie, Belgia, Germania, Statele Unite sau, mai nou, Spania. Și de fapt trebuie subliniat faptul că în România nu știu să existe documentat vreun atac fizic violent împotriva evreilor după 23 august 1944, deși poate mă înșel.

Pe fondul acesta de antisemitism generalizat vreau să vă vorbesc despre o carte apărută cu exact o lună înaintea atacului terorist al Hamas din sudul Israelului care a făcut peste 1.400 de morți, peste 240 de ostatici și mii de răniți: apărută pe 7 septembrie, cu exact o lună înaintea atacului terorist Hamas, cartea “Israelofobia – Cea mai versiune a celei mai vechi ură și ce se poate face cu privire la ea” (Editura Constable, Londra) analizează în detaliu resorturile acestei uri care ia uneori forme demențiale.

Autorul, Jake Wallis Simons, nu este neutru, în calitatea sa de editor al săptămânalului londonez Jewish Chronicle, cea mai veche publicație evreiască în activitate. Simons definește Israelofobia ca o formă de antisemitism care are ca țintă statul Israel și face parte dintr-o triadă în care este inclus antisionismul, care nu se confundă cu Israelofobia.

Autorul enumeră cele trei caracteristici ale Israelofobiei:

• Demonizarea – etichetarea statului Israel ca un rău și o amenințare la adresa omenirii;
• Transformarea în armă – folosirea mișcării de justiție socială ca un cal troian pentru ura împotriva evreilor și a statului lor național;
• Falsificarea – repetarea papagalicească a minciunilor propagandei naziste și a celei sovietice

Simons le ia pe rând și intră în detalii. Demonizarea este o tentativă de delegitimare a statului Israel prin acuzații false sau exagerate. De pildă, Israelul este acuzat uneori de genocid împotriva palestinienilor/arabilor când numărul victimelor în întreaga perioadă de la independența statului și până în prezent se cifrează la circa 100.000 de ambele părți în comparație cu un milion de morți în războiul Iran – Irak din 1980 sau în conflictul din 1947 dintre India și Pakistan.

În general autorul reproșează criticilor Israelului că îi cer niște standarde democratice ce nu se cer altui stat și prin această previne acuzația de “whataboutism”, adică de deturnare și întoarcere a acuzației. De pildă, el se întreabă de ce atenția este în permanență asupra palestinienilor ca refugiați și nu a evreilor originari din țările musulmane, expulzați și spoliați după 1948.

Simons recunoaște neajunsurile statului Israel, dar adaugă că este singurul stat democratic din regiune în care 20% dintre cetățeni sunt arabi/palestinieni, în timp ce în țările vecine evreii fie au dispărut total, fie reprezintă comunități nesemnificative.

O atenție specială o acordă autorul stângii occidentale care sprijină cauza palestiniană, fără a se delimita net de Hamas o mișcare terorist-islamistă cu valori diametral opuse celor de stânga, precum misoginismul, homofobia, rasismul și intoleranța religioasă.

Israelofobia își trage originile din antisemitismul cu caracter pronunțat rasial al naziștilor, care au reușit să inducă în mintea multor arabi și musulmani în timpul celui de-al doilea război mondial ideea că evreii sunt ațâțătorii la război, care-i manipulează pe sovietici și britanici. Deși Hitler, care a avut relații cordiale cu muftiul Ierusalimului, antisemitul fanatic Haj Amin al Husseini, a fost învins, după 1945 o bună parte dintre arabi au preluat conspirațiile antisemite ale naziștilor, iar apoi pe cele ale propagandei sovietice, care făcut din anti-sionism o politică oficială și o armă împotriva Occidentului democratic. Astăzi, Iranul a preluat în mod obsesiv această propagandă oligofrenă.

În final, Simons, dă niște indicii cu privire la detectarea Israelofobiei și la contracararea ei prin discuții cu persoanele care regurgitează teorii ale conspirației și incitare la ură de sorginte nazistă și sovietică, dar recunoaște că succesul e departe de a fi garantat.

Semne ale Israelofobiei:

• Vechile teorii ale conspirației despre controlul finanțelor, mass-mediei și politicii de către evrei, înlocuiți acum de Israel și Mossad;
• Regurgitarea clișeele propagandei sovietice: Israelul e un stat rasist sau fascist, sionismul este colonialism, diaspora evreiască este coloana a cincea a Statului Israel;
• Suferințele evreilor sunt atribuite evreilor înșiși: acum evreii comit un Holocaust împotriva palestinienilor;
• Israelul este catalogat ca cel mai rău stat din lume, mai rău decât altele care comit fapte mult mai grave, chiar în Orientul Apropiat și Mijlociu;
• Greșelile și punctele slabe ale Israelului sunt folosite pentru delegitimarea sa ca stat;
• Este negată istoria poporului evreu pe teritoriul Israelului;
• Dreptul la existență al Israelului este negat pe baza unor false acuzații de ilegalitate, colonialism, suprematism alb și rasism;
• Israelului i se cer standarde morale pe care nu le aplică sau nu le-a aplicat vreodată un alt stat.

Simons sugerează cinci întrebări prin care poate fi contracarată Israelofobia:

• Ce legătură are cu tine acest conflict – persoane care altfel nu au nicio implicare personală și nu au demonstrat de pildă atunci când dictatorul sirian Bashar Assad bombarda tabăra de refugiați palestinieni de la Yarmouk în 2011 sau nu se preocupă de faptul că mai mulți musulmani cad victimă teroriștilor islamiști sau tiranilor din statele musulmane decât mor în conflictul israelo-palestinian. Răspuns: a) cauza palestiniană a devenit o cauză ideologică stângistă; b) evreii.
• Puteți accepta că Israelul are multe calități admirabile, mai ales atunci când este comparat cu celelalte state din regiune? Dacă da, de ce nu?
• Puteți articula critici fără a relua de mult discreditata propagandă sovietică și alte falsuri?
• Există multe alte injustiții și încălcări ale drepturilor omului, inclusiv în Orientul Apropiat și Mijlociu, corect? Ucraina, Yemen, Manmar (cu peste 20.000 de morți în 2022 față de 255 în conflictul israelo-palestinian în același an)
• Ce țară are un palmares moral mai bun decât Israelul? Comparați cu trecutul Statelor Unite sau al Marii Britanii, unde abundă imperialismul, amestecul în treburile interne al altor state, oprimarea rasială. Cu referire la implicarea forțelor britanice în Irlanda de nord sau intervenția americană în Irak de ce i se cer întotdeauna Israelului standarde mai ridicate, în special când această țară trăiește în permanență sub amenințarea (declarată) a anihilării.

“Ceea ce trebuie să facem este să lucrăm pentru un viitor în care Israelul nu e nici demonizat, nici fetișizat, ci tratat ca ceea ce este: remarcabil în multe privințe, tulburător în multe altele, dar în ultimă instanță, cu eroii și ticăloșii săi, o țară ca oricare alta. Numai atunci vom vedea sfârșitul Israelofobiei.” conchide Simons.

P.S. Termenul „Antisemitism” a fost folosit pentru prima oară în 1879 de publicistul german Wilhelm Marr în pamfletul său „Der Weg zum Siege des Germanenthums über das Judenthum” – Calea spre victoria germanismului asupra iudaismului, și se referă EXCLUSIV la ura împotriva evreilor.