G4Media.ro

EXCLUSIV: USR, plângere penală la DNA împotriva USR / Șeful filialei sector…

Sursa Foto: Facebook/ Alexandru Gadiuta

EXCLUSIV: USR, plângere penală la DNA împotriva USR / Șeful filialei sector 6 susține că viceprimarul lor este suspect de corupție după ce un coleg de partid ar fi vândut mobilier de grădiniță unei instituții din subordinea primăriei la prețuri nejustificat de mari

Motivul principal pentru excluderea viceprimarului Alexandru Gâdiuță din USR are legătură cu o plângere la DNA pentru suspiciuni de corupție, mai exact că ar fi ajutat firma unui coleg de partid să obțină contracte prin achiziție directă la prețuri supradimensionate, a explicat pentru G4Media Alin Stoica, președintele USR Sector 6. Plangerea ar fi fost făcută de filiala USR împotriva lui Traian Apostoleanu, beneficiarul contractelor.

În legătură cu aceste acuzații punctuale referitoare la achiziții, Alexandru Gâdiută a postat pe Facebook în cursul dimineții, după excluderea din USR: ”M-au acuzat de schimbarea unor directori la Administrația Școlilor și de niște achiziții la care nu am fost parte și la care din contră nu am voie să fiu parte în procesul de contractare. Le-am explicat asta, nu au venit cu nici o dovadă împotriva mea, dar nu a contat”. Gâdiuță a minimalizat acuzațiile, pomenite doar în treacăt în postare, care se referă la alte capete de acuzare care i-ar fi fost aduse și despre care spune că le-a demonat dar că ”nu a contat”.

Prețul cu care Traian Apostoleanu a vândut mobilier de grădină unor unități de învățământ și Administrației Școilor Sector 6 ar fi nejustificat de mare, iar instituția ar fi intervenit în favoarea sa. Gâdiuță a fost exclus, în primul rând, pentru că ”a refuzat să clarifice problema” de la instituția aflată în subordinea sa, spune Alin Stoica.

Alin Stoica a susține că filiala USR Sector 6 a fost alertată de un consilier local la finalul lunii octombrie. Membru în consiliul de administrație al unei școli din sector, consilierul a aflat de la directoare cum a primit pe Whatsapp, de la Administrația Școlilor Sector 6, o ofertă pentru achiziția unui foișor. Oferta aparținea firmei lui Traian Apostoleanu, membru USR Sector 6 și susținător al lui Gâdiuță, potrivit lui Alin Stoica.

Omul de afaceri reușise să vândă și alte foișoare școlilor din sector, la un preț nejustificat de mare. Mai exact, la prețul de circa 40.000 de euro, adică de peste două ori mai mare decât prețul pieței, după cum susține și Vlad Voiculescu, președintele USR București. ”Banii pentru aceste achiziții au venit printr-un amendament făcut de Gâdiuță exact pe suma asta care a venit prin mesaj pe Whatsapp”, a adăugat Voiculescu. Traian Apostoleanu a fost și el exclus din USR.

”Ideea este una simplă. A fost făcută o sesizare de excludere prin care mi se spune că au făcut un studiu de piață de patru ori mai mic decât oferta mea. El(n.r.- cel care a făcut sesizarea) a avut timp să se opună în Consiliu. Nici până în ziua de azi nu am primit oferte mai mici. (…) Eu folosesc materiale de calitate, nu le așez pe pământ, le fac fundație (n.r. foișoarelor). El avea date despre mine și contractele pe care le-am făcut. (…) Totul s-a făcut pe SEAP, nu am trimis nimic pe Whatsapp-ul nimănui. (…) Cu Gâdiuță nu am mai vorbit de vreo 2-3 ani, de când au fost alegerile. Eu sunt vechi în USR, nu am nicio chestie. (…) Este execuție politică clară”, a declarat Traian Apostoleanu pentru Buletin de București.

În acest context, viceprimarul Gâdiuță, în subordinea căruia se afla Administrația Școlilor, a refuzat să colaboreze pentru clarificarea situației, spune Alin Stoica.

”M-au acuzat de schimbarea unor directori la Administrația Școlilor și de niște achiziții la care nu am fost parte și la care din contră nu am voie să fiu parte în procesul de contractare. Le-am explicat asta, nu au venit cu nici o dovadă împotriva mea, dar nu a contat”, a scris pe Facebook, Alexandru Gâdiuță.

Inițial, decizia de excludere a fost luată săptămâna trecută, de către Biroul Local sector 6 și confirmată în urma ședinței de luni, de Biroul Municipal al USR.

Alin Stoica a adăugat că un alt motiv de nemulțumire cu privire la modul în care Alexandru Gâdiuță a coordonat Administrațoa Școlilor Sector 6 a fost faptul că instituția a angajat, în ultima perioadă, cel puțin 4 membri USR dintre susținătorii viceprimarului, în contextul în care instituția nu are mai mult de 50 de angajați. Vlad Voiculescu a adăugat la lista de nemulțumiri faptul că Gâdiuță nu a completat în declarația de avere detaliile care privesc darul de nuntă de 85.000 de euro.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează