G4Media.ro

Secţia pentru procurori a CSM a respins acţiunea disciplinară împotriva lui Daniel…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Secţia pentru procurori a CSM a respins acţiunea disciplinară împotriva lui Daniel Horodniceanu după scandalul din trafic cu poliţiştii / Inspecţia Judiciară poate face recurs la Înalta Curte

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva vicepreşedintelui CSM Daniel Horodniceanu după scandalul din trafic cu poliţiştii, potrivit ordinii de zi soluţionate a Secţiei.

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a respins şi pretenţiile lui Horodniceanu de acordare a cheltuielilor de judecată. Inspecţia Jusdiciară poate formula recurs în termen de 15 zile.

Pe 27 iunie, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Daniel Horodniceanu pentru săvârşirea unor abateri disciplinare. Potrivit unui comunicat, inspectorii judiciari au reţinut că fapta procurorului care, fiind oprit în trafic de agenţi de poliţie, s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziţie umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat, constituie abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a) din Legea 303/2022 raportat la art. 104 din Legea 161/2003 republicată, cu modificările ulterioare.

De asemenea, inspectorii au reţinut că fapta procurorului care, în cadrul interacţiunii cu agenţii de poliţie, şi-a declinat şi afirmat repetat calitatea de procuror, a ameninţat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenţilor de poliţie, sugerând că ar avea relaţii sau influenţă cu scopul de a primi un tratament favorabil şi de a-şi rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toţi cetăţenii, constituie abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea 303/2022.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.

Horodniceanu a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună din judeţul Iaşi pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire.

Conform unei înregistrări video apărute în spaţiul public, el a întrebat poliţiştii care l-au oprit în trafic dacă ştiu cine este şi le-a spus că îi va contacta pe superiorii lor.

În momentul în care unul dintre poliţişti a răspuns că nu îl cunoaşte, Daniel Horodniceanu i-a menţionat că a condus DIICOT şi este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţ.

„Sunt procuror-şef Daniel Horodniceanu de la Crimă Organizată. Nu mă cunoaşteţi?”, a spus actualul vicepreşedinte al CSM. „Nu vă cunosc”, a venit replica agentului de poliţie. „Dar de ce nu mă cunoaşteţi oare? Dar de unde sunteţi dumneavoastră, de la Vaslui sau de la Iaşi?”, a întrebat Daniel Horodniceanu, moment în care unul dintre agenţii de poliţie îşi declină identitatea şi precizează că este de la Secţia 1 Poliţie Rurală.

În aceeaşi filmare este surprins momentul în care vicepreşedintelui CSM îi sunt solicitate actele de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al maşinii şi poliţa de asigurare.

„Eu am să vă dau legitimaţia mea de procuror şi am să vă mai întreb o dată de ce m-aţi oprit?”, a continuat Horodniceanu.

Agentul de poliţie îi răspunde că a fost oprit pentru că nu a păstrat distanţa regulamentară în trafic, a făcut o depăşire fără a semnaliza corespunzător şi rula cu o viteză mai mare decât prevederile legale. Poliţistul i-a transmis că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele pentru că a dorit să îi atragă atenţia la greşelile din trafic.

„Vă rog să îmi mai spuneţi o dată cum vă numiţi”, a continuat Horodniceanu, în timp ce îi înmâna o parte dintre documentele solicitate.

Ulterior, el le-a comunicat poliţiştilor că este procuror de 25 de ani, iar în 2016 a vorbit cu fostul ministru Gabriel Oprea pentru majorarea salariilor poliţiştilor cu 15%.

După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a susţinut că nu a încălcat nicio normă rutieră şi întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti, care îl cunoşteau.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Secţia CSM pentru procurori a respins acţiunea disciplinară pentru că Hodorogniceanu este doar cocalar dar nu a greșit cu nimic, adică nu a fost filmat executând mișcări de karate și nici tunzând gazonul

  2. Quod erat demonstrandum.

  3. danilet pentru 2 filmulete in curtea lui a fost suspendat, CSM o cloaca de viermi

  4. Justitia din Romania – 🤮