Iohannis i-a trădat pe liberali. O explicație pentru revolta ridicolă a PNL față de creșterea pensiilor
Revolta împotriva creșterii pensiilor, înăbușită de Ciolacu în câteva ore, e ultimul episod din degradarea politică a PNL. Liberalii au încercat timid să oprească o catastrofă bugetară, dar s-au trezit singuri pe câmpul de luptă. Au înțeles și ei, cam ultimii din țară, că ”generalul” Iohannis i-a vândut la PSD. Acum, singura soluție pentru ca liberalii să mai conteze politic e să se rupă de președinte și de aghiotantul său parașutat la partid, Nicolae Ciucă.
Cu ultimele resurse de realism economic, câțiva liberali au înțeles că proiectul PSD de creștere a pensiilor cu 40% în medie în 2024 va distruge bugetul de stat. Și au început să vocifereze în ședința de joi dimineață, chiar înainte ca guvernul să adopte proiectul de lege. Ciucă a cerut niște lămuriri, dar Ciolacu le-a distrus rapid revolta. I-a dat ultimatum ministrului liberal Boloș, a adoptat proiectul în ședința de guvern și a închis subiectul. Cum s-a ajuns la această subordonare totală a liberalilor față de PSD?
Explicația simplă e că președintele Iohannis, cel care i-a sprijinit pe PNL-iști să ajungă la putere în 2019 în complicitate cu Ciolacu și să stea până acum în guvern, a întors foaia și acum joacă mai degrabă pe mână cu PSD. Nu e o conspirație, o cabală, e doar un calcul rece.
Viitorul politic pe care și-l dorește Iohannis, oriunde ar fi acela – în instituții UE, NATO sau ONU, nu mai depinde de votul popular, ci de decizia premierului de la acel moment. Or, la final de 2024, premier va fi Ciolacu sau un alt PSD-ist. Iar la cum arată sondajele de opinie și realitatea politică, tot PSD are prima șansă să dea următorul premier după alegeri. Așa că logica politică îi dictează lui Iohannis să facă totul pentru o relație bună cu PSD și cu liderul Ciolacu.
În culisele politicii e notorie relația foartă bună dintre cei doi, care își coordonează mișcările și deciziile. Ultimele zile au adus noi dovezi publice despre cum își împart rolurile și își fac favoruri politice.
Astfel, președintele i-a împrumutat premierului din prerogativele de politică externă și securitate: Ciolacu a fost în Israel imediat după atacul teroriștilor Hamas din 7 octombrie, și tot Ciolacu a plecat în Egipt ca să pozeze în salvatorul românilor scoși din Gaza. În schimb, premierul i-a împrumutat președintelui din prerogativele executive, iar Iohannis a supervizat în Belgia un memorandum în materie de energie.
Mai mult: Ciolacu i-a mulțumit public lui Iohannis pentru ”conlucrarea directă” cu guvernul în operațiunea repatrierii românilor din Fâșia Gaza. Și, ca totul să fie clar, Ciolacu va da Administrației Prezidențiale un buget suplimentar de 6,7 milioane de lei pentru turneul turistic din Africa. Când ați mai văzut un premier PSD atât de îndatoritor cu un președinte de dreapta?
Liberalii au înțeles, în sfârșit, că ei nu mai sunt o prioritate pentru președinte. Iohannis nu mai e ”generalul pentru merită să sacrifice fiecare strop de sudoare”, așa cum le spunea Ludovic Orban în 2014. El are acum propria lui agendă, complet diferită de agenda PNL, care se pregătește de patru rânduri de alegeri în care are toate șansele să fie al treilea partid, tot mai puțin important la împărțirea puterii.
Tocmai din acest motiv, președintele Iohannis le-ar fi cerut liberalilor în cursul zilei de ieri să nu amplifice conflictul cu PSD, ceea ce s-a și întâmplat. PNL a cedat în fața lui Marcel Ciolacu și i-a avizat proiectul de lege referitor la recalcularea pensiilor pe care tot ei l-au pus sub semnul întrebării.
Ajunși la această concluzie, liberalii au acum două opțiuni:
1) Să accepte jocul Iohannis – PSD și să se mulțumească cu rolul de remorcă a PSD, ceea ce înseamnă diminuarea ca pondere a politicilor liberale într-o viitoare coaliție de guvernare cu stânga, dacă ea va exista
2) Să se distanțeze de Iohannis și de PSD, așa cum PDL a făcut-o față de Traian Băsescu în 2013. Și să intre în opoziție, de unde să atace frontal PSD și să câștige voturi.
Reacția de joi a partidului arată că, deocamdată, masă critică în partid o face opțiunea 1. Nicolae Ciucă, loial până în pânzele albe lui Iohannis, e garanția că PNL nu se va desprinde de șeful statului și va sta la ordinele lui, chiar dacă acest comportament politic înseamnă castrarea partidului.
Sigur că există lideri PNL care înțeleg că acest drum e o fundătură și că partidul riscă, la fel ca PDL în 2013, să devină irelevant. Ei sunt însă marginalizați ori automarginalizați. Și nu au un lider puternic care să dea semnalul unei revoluții interne, una care să ducă la schimbarea lui Ciucă, ruperea de Iohannis și ieșirea de la guvernare.
Timpul trece rapid pentru aripa cu adevărat liberală din PNL. Dacă acești lideri își imaginează că vor avea timp după europarlamentare să schimbe ceva în partid și să intre la alegerile locale și parlamentare cu un nou suflu, se înșeală profund. Zeci de primari și aleși locali au simțit deja cum bate vântul puterii și pleacă rapid spre PSD.
PS. Despre reforma pensiilor propusă de PSD nu e mare lucru de spus, a făcut-o Ministerul Finanțelor în avizul dat. Ar însemna o creștere rapidă a cheltuielilor de la bugetul de stat, derapaj masiv de la deficitul bugetar asumat și va aduce, fără greș, noi creșteri de taxe și impozite pentru firme și angajați. O catastrofă economică similară cu cea din Grecia anilor crizei financiare. De aceea ea trebuie oprită și pusă pe baze sustenabile: o creștere etapizată, făcută în paralel cu scăderea cheltuielilor administrației.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii