G4Media.ro

Preşedintele portughez a anunţat dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri legislative anticipate…

Sursa foto: pexels.com

Preşedintele portughez a anunţat dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri legislative anticipate la 10 martie 2024, după demisia premierului Antonio Costa

Preşedintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa a anunţat joi seară dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri legislative anticipate pe 10 martie 2024, după demisia prim-ministrului Antonio Costa, implicat într-un scandal de corupţie, informează AFP, citată de Agerpres.

„Am optat pentru dizolvarea Adunării Republicii şi convocarea alegerilor pe 10 martie”, a declarat şeful statului în cadrul unui discurs televizat.

Preşedintele portughez i-a mulţumit premierului Costa „pentru disponibilitatea” de a continua să conducă guvernul până la preluarea postului de către succesorul său.

Preşedintele conservator a făcut anunţul după ce i-a ascultat cu câteva ore mai devreme pe membrii Consiliului de Stat, organ consultativ, cu privire la situaţia politică a ţării.

https://youtu.be/Eyh_I3YQGxI

Rebelo de Sousa a ales să convoace alegeri, aşa cum au solicitat principalele partide de opoziţie de dreapta şi de stânga pe care le-a primit miercuri, pentru a depăşi criza politică cauzată de demisia premierului Costa. El nu a acceptat propunerea socialiştilor, care ar fi preferat o soluţie de continuitate, cu numirea unui nou premier care să guverneze susţinut de majoritatea pe care o au în Parlament. Acest rezultat nu ar fi ideal pentru că premierul „nu ar fi legitimat de votul popular”, a explicat şeful statului.

Şeful guvernului portughez, unul dintre rarii socialişti în fruntea unui guvern european, a fost compromis marţi de o anchetă legată în special de suspiciuni de „corupţie” şi „trafic de influenţă” în atribuirea concesiunilor pentru extracţia de litiu şi producţia de hidrogen verde. Suspectat că a intervenit „pentru deblocarea procedurilor” în contextul acestei afaceri, Antonio Costa va face obiectul unei anchete independente, potrivit procuraturii.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...