Apariția unui oficial taliban important la evenimente din Olanda și Germania a provocat stupoarea autorităților/ Anchetă despre cum a fost posibil să se pozeze cu ministrul olandez al Sănătății
Prezenţa unui oficial taliban afgan de rang înalt la o conferinţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) la Haga este investigată de guvernul olandez, pe fondul indignării în Germania faţă de apariţia aceluiaşi oficial la o moschee din Koln, informează dpa, citată de Agerpres.ro.
Ministrul olandez al Sănătăţii, Ernst Kuipers, a declarat sâmbătă pe X, fostul Twitter, că este în curs de desfăşurare o investigaţie asupra modului în care a fost posibil ca oficialul taliban să participe la conferinţa organizată în perioada 6-8 noiembrie.
Kuipers apare chiar într-o fotografie alături de oficialul taliban, denumit în rapoartele presei drept liderul administraţiei pentru alimente şi medicamente din Afganistan, Abdul Bari Omar. Fotografia a fost difuzată pe X în urmă cu peste o săptămână.
Kuipers şi-a exprimat regretul în legătură cu această fotografie, spunând că nu ştia la momentul respectiv despre cine era vorba.”Desigur, nu vreau să fiu asociat în niciun fel cu acest regim teribil: susţin drepturile omului şi în special drepturile femeilor”, a spus el.
Prezenţa lui Abdul Bari Omar la conferinţă a devenit cunoscută în Ţările de Jos abia după agitaţia legată de apariţia sa la o moschee din Koln.
Ministrul german de interne Nancy Faeser a declarat sâmbătă că „apariţia reprezentantului taliban la Koln este complet inacceptabilă şi trebuie condamnată ferm”.”Nimeni nu ar trebui să ofere islamiştilor radicali o scenă în Germania”, a declarat ea pentru dpa.
Anterior, Ministerul german de Externe a declarat că „a condamnat ferm” apariţia reprezentantului taliban. Se pare că guvernul german nu fusese informat despre călătorie, iar oficialul nu primise viză înainte de a călători în Germania.”Examinăm măsuri suplimentare în dialog strâns cu autorităţile interne şi parteneri”.
Organizaţia Ditib, de care aparţine moscheea, s-a distanţat de apariţia oficialului afgan joi, în casa de rugăciune din cartierul Chorweiler. Evenimentul a fost organizat de o asociaţie culturală afgană locală şi a fost promovat ca având un caracter religios.
„Contrar acordului contractual, a devenit un eveniment politic la care a fost invitat un vorbitor necunoscut pentru noi”, a spus filiala locală Ditib, care a fost interzis accesul asociaţiei în moschee.”Suntem profund dezamăgiţi de faptul că încrederea noastră a fost exploatată în acest fel”, a spus Ditib.
Ministerul de Externe a subliniat pe X că guvernul german nu îi recunoaşte pe talibani:”Atât timp cât talibanii din Afganistan încalcă în mod flagrant drepturile omului, în special drepturile femeilor şi ale fetelor, nu va exista nicio normalizare cu regimul taliban”.
Autorităţile din Renania de Nord-Westfalia au condamnat, la rândul lor, apariţia oficialului taliban.
„Faptul că membrii unei organizaţii radicale precum talibanii îşi răspândesc ideologiile în mod nefiltrat pe pământul german este un act de nedescris”, a declarat un purtător de cuvânt al administraţiei regionale pentru ziarul Kolner Stadt-Anzeiger din Koln.
„Toate detaliile acestei chestiuni trebuie acum clarificate pe deplin”. În acest moment, România este prima în Grupa I, cu 19 puncte, Elveția pe locul doi, cu 17 puncte, iar Israel pe locul trei, cu 12 puncte. Urmează ultimul meci din grupă.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii