Zeci de piese din colecțiile Muzeului Unirii din Alba Iulia, într-o expoziție de amploare organizată la Muzeul Național din Roma. Liber Pater și Hercule, două statuete și două povești
Zeci de piese ale Muzeului Unirii din Alba Iulia se află în aceste zile într-o expoziție de amploare, organizată la Roma.
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia participă la expoziția „Dacia. L’ultima frontiera della romanità”, la Muzeul Național Roman din Roma, Italia, cu piese care acoperă o perioadă de aproximativ 1.200 de ani.
La expoziție participă și alte muzee din toată țara.
Potrivit directorului instituției, Gabriel Rustoriu, cele mai vechi piese sunt cele descoperite în cimitirul scitic de la Sâncrai (sec VI-V înainte de Christos) iar cele mai „noi” sunt de secol VII.
”Cu cele 68 de piese din colecția noastră, este unul dintre muzeele cu cele mai multe artefacte din această expoziție.
Evenimentul marchează o dublă aniversare pentru relația bilaterală româno-italiană: 15 ani de la semnarea parteneriatului strategic consolidat între România și Italia și 150 de ani de la înființarea primei agenții diplomatice a României în Italia” au transmis reprezentanții instituției.
Expoziția prezintă în total aproximativ 1.000 de artefacte din colecțiile a 47 de muzee din România.
De asemenea, vizitatorii expoziției din Roma mai pot vedea unele dintre cele mai importante descoperiri din siturile din județul Alba, inclusiv artefacte dacice.
”Este cel mai mare și valoros proiect expozițional din ultimii 25 de ani dedicat civilizației geților și dacilor, celei romane precum și civilizațiilor primilor migratori în spațiul de la nord de Dunăre, în perioada cuprinsă între sec. VII a.Chr. și sfârșitul sec. VII p.Chr” au adăugat aceștia.
Versiuni ale expoziției au mai fost prezentate la Madrid (în 2021) și la București (în 2022), având foarte mare succes la public.
Expoziția „Dacia. L’ultima frontiera della romanità” va fi deschisă la Muzeul Național Roman din Roma, până în aprilie 2024, informează Muzeul Național de Istorie a României.
Proiectul expozițional este conceput și coordonat de Muzeul Național de Istorie a României, sub egida Ministerului Culturii din România, realizat în parteneriat cu Ambasada României în Italia, Ministerul Afacerilor Externe din România, Ministerul Culturii din Italia, Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania, beneficiind de sprijin din partea Ministerului Apărării Naționale din România.
De la Alba Iulia, a fost dusă la Roma și statuia lui Liber Pater, cea mai frumoasă dintre cele aflate în expozițiile muzeului din oraș.
Grupul statuar a fost descoperit în anii 1989 şi 1990 de către arheologul Alexandru Diaconescu, în partea de nord-vest a coloniei Aurelia Apulensis (actualmente cartierul Partoş), în cursul unor săpături sistematice, care au dus la dezvelirea a unui complex de cult dedicat zeului vegetaţiei şi viţei de vie.
Statueta a fost cioplită din marmură de Aphion, în centrul Asiei Mici, în Frigia, unde exista un mare atelier de scupltură si unde tradiţia artei clasice era încă vie la începutul secolului al II-lea.
Statuia a fost cioplită probabil în vremea împăratului Hadrian, deci la începutul epocii Antonine. Ulterior a ajuns în Dacia, consideră arheologii, devenind parte din sanctuarul lui Liber Pater din Apulum.
O altă statetă dusă în expoziția de la Roma este cea a lui Hercule, recuperată de la cel care o descoperise, după percheziții ale Poliției.
Statueta a fost descoperită accidental, cu prilejul unor excavări masive realizate pentru introducerea unor conducte de canalizare la Alba Iulia.
În momentul descoperirii, piesa fusese spartă în mai multe fragmente, probabil în perioada postromană, însă reconstituirea s-a putut opera fără probleme.
Cel care le-a descoperit a sustras fragmentele cele mai reprezentative, adică torsul, capul şi membrele, în intenţia de a le vinde ilegal pe piaţa clandestină de antichităţi.
Le-a scos la vânzare la prețul de 6.000 de euro, dar a fost prins.
Plinta şi câteva detalii din membre au fost recuperate de proprietarul unei case din zonă şi predate poliţiei.
În cadrul unui flagrant organizat în 2012 de Poliţia de patrimoniu a județului Alba, au putut fi recuperate integral toate fragmentele piesei şi aceasta a fost reconstituită în cadrul Laboratorului de restaurare de la Muzeul Naţional al Unirii.
Flagrantul a fost coordonat de Augustin Lazăr, pe atunci șeful parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank