OPINIE Geert Wilders și spectrul recurent (și nefondat) al succesului extremei drepte europene

Una dintre spaimele care s-au dovedit printre cele mai puțin fondate în domeniul predicțiilor politice europene din ultimele două decenii este fantasma recurentă a unei uniuni transfrontaliere a dreptelor extreme din țările UE.

Un asemenea scenariu este anticipat pentru alegerile europene din iunie 2024, iar recentele victorii electorale ale dreptei în mai multe țări ale UE — de-ar fi să menționăm numai pe Giorgia Meloni și Fratelli Italia — par a da dreptate pesimiștilor. Coșmarul partidelor tradiționale, nu doar în Olanda, dar în întreaga Europă, pare că începe acum să se concretizeze, după ce liderul extremei drepte olandeze Geert Wilders a câștigat alegerile de miercuri 22 noiembrie.

O privire de ansamblu asupra evoluțiilor politice la nivel european din ultimul deceniu arată însă că asemenea spaime sunt exagerate.

Partidele dreptei extreme nu au reușit până acum să mențină un grup politic coerent în precedentele parlamente europene. Nimic nu arată că ele își vor depăși fracturile ideologice în viitorul parlament. Astfel, spre deosebire de Meloni, olandezul Wilders nu este nici pro-Ucraina, ba chiar nici măcar pro-european, pe când Meloni, cu tot extremismul ei de dreapta post-fascistă, se arată hotărât și temeinic pro-NATO, pro-Ucraina și pro-UE.

Dar niciodată până acum partidele dreptei anti-UE n-au putut menține un front unit și un grup europarlamentar transfrontalier. Astfel, în 2007 deja, grupul extremei drepte s-a dislocat prin plecarea simultană a Alessandrei Mussolini, nepoata dictatorului italian cu același nume, si a membrilor României Mari care se certaseră cu aceasta si care au părăsit atunci grupul în semn de protest. Alessandra Mussolini tocmai ce declarase că „pentru români delincvența este un mod de viață”.

Extrema dreaptă a rămas atunci fără grup parlamentar, ceea ce a avut consecințe foarte concrete și grave, în primul rând pierderea dotării financiare la care are dreptul un grup parlamentar si care pentru respectivul grup ar fi însemnat peste un milion de euro pe an, bani proveniți desigur din buzunarele contribuabililor europeni. Așadar, cum a arătat-o incidentul din 2007, un asemenea grup ar putea funcționa numai cu mare greutate. Extrema dreaptă nu are o platforma politica coerentă si nici nu ar putea avea.

Cât despre Partidul Libertății din Olanda, liderul acestuia, Geert Wilders, a tot declarat de-a lungul anilor că România și Bulgaria ar trebui excluse din UE.

Motive de discordie există însă chiar și între partidele extremiste occidentale. Fratelli d’Italia sau La Lega nu se pot astfel împăca cu Partidul Libertății din Austria, fondat de răposatul Jörg Haider, întrucât în repetate rânduri unii membri importanți ai formațiunii austriece au făcut aluzii la regiunea – italiană, dar parțial germanofonă – a Tirolului de Sud (Trentino-Alto-Adige), care, după socoteala lor, ar trebui să-i revină Austriei.

Tot așa, extremiștii germani din AfD nu s-ar înțelege niciodată cu naționaliștii flamanzi din Belgia, pentru care Germania rămâne inamicul ereditar.

Atitudinea față de Rusia

Vine apoi atitudinea față de Rusia. În Italia încă nu s-a stins scandalul guvernamental stârnit după ce site-ul american BuzzFeed a publicat transcrierea a peste o oră de conversații mai mult decât compromițătoare între trei trimiși ai omului care o vreme a condus de facto guvernul italian, șeful partidului La Lega, Matteo Salvini, cu trei oameni ai lui Putin, la Moscova, în saloanele hotelului Metropol situat chiar lângă Piața Roșie și Kremlin.

Miezul discuției, așa cum a fost transcrisă de BuzzFeed, era furnizarea de către Rusia a unei cantități de petrol și gaze trustului italian ENI, în valoare de circa un miliard și jumătate de dolari, prin care s-ar fi permis realizarea unui câștig de 65 milioane dolari (4% din total) pentru Lega. În Italia, finanțarea din străinătate a partidelor politice este interzisă.

La fel, în Austria, înainte de alegerile europene din mai 2019, vicecancelarul Heinz-Christian Strache, liderul formațiunii de extremă dreapta FPÖ (Partidul Libertății) a trebuit să-și dea demisia, ducând la căderea guvernului, după publicarea unor imagini filmate cu camera ascunsă în care era surprins promițând-i unei presupuse rusoaice milionare contracte guvernamentale în schimbul unui sprijin financiar.

În Italia, Gianluca Savolini, președintele asociației culturale Lombardia-Rusia, l-a adus de mai multe ori, pentru conferințe, pe ideologul Aleksandr Dughin. Pe înregistrarea din BuzzFeed, Savolini (căsătorit cu o rusoaică) era auzit cum le spune rușilor, cu câteva luni înainte de alegerile europene: „Noi vrem să schimbăm Europa. Europa nouă trebuie să fie apropiată de Rusia, trebuie să ne recăpătăm suveranitatea. Salvini e primul om care vrea să schimbe Europa. Împreună cu aliații noștri: Freiheitliche Partei Österreichs în Austria, Alternative für Deutschland, Madame Le Pen în Franța, dar și în alte țări, Ungaria cu Orban, iar în Suedia, Sverigedemokraterna”.

Relațiile întreținute cu Rusia de către Lega italiană și de partidul austriac de extrema dreaptă FPÖ sunt identice. Ambele formațiuni politice, și cea italiană a lui Salvini și cea austriacă a lui Strache, sunt singurele partide din Europa care în trecut au încheiat un acord formal semnat cu partidul Rusia Unită al lui Putin. În ambele cazuri, textul acordului e identic, ceea ce duce la concluzia că textele n-au fost negociate, ci impuse de Kremlin.

Cât despre ideea că dreptele ar fi gata să facă totul pentru a distruge Europa din interior, traiectoria politică a Giorgiei Meloni arată cât de nefondată este acea spaimă: spre deosebire de mesajul permanent anti-european al lui Marine Le Pen în Franța (care mai este și filo-rusă), Meloni a făcut totul de când se află în fruntea guvernului de coaliție al Italiei să își atragă simpatia și cooperarea instituțiilor UE, Italia având o nevoie vitală de mecanismele financiare și de solidaritatea Europei.