G4Media.ro

Șeful Poliției de Frontieră ar urma să fie schimbat din funcție după…

sursa foto: Politia de Frontiera

Șeful Poliției de Frontieră ar urma să fie schimbat din funcție după ce Cătălin Cherecheș a trecut granița cu actele vărului/ Polițistul care l-a verificat, cercetat disciplinar (surse)

Șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, ar urma să fie schimbat din funcție după ce Cătălin Cherecheș a trecut granița folosind actele vărului, au declarat sursele G4Media.

Polițistul care l-a verificat pe primarul din Baia Mare înainte să treacă frontiera este cercetat de o comisie disciplinară conform acelorași surse.

Decizia ar urma să fie luată în cursul zilei de sâmbătă de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare care a fost condamnat vineri la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, ar fi fugit din țară prin Vama Petea, unde ar fi folosit un act de identitate al unui verișor, au declarat pentru G4Media surse apropiate anchetei.

Potrivit surselor G4Media, Cherecheș ar fi fost la sediul Primăriei în jur de ora 4 dimineața. De acolo, a fost luat de o mașină și dus în Satu Mare, de unde a plecat și a trecut granița în Ungaria cu puțin timp înainte de ora 8,00, prin Vama Petea.

Sursele citate afirmă că primarul a trecut granița folosind un act de identitate al unui verișor din partea mamei. Polițistul care a verificat actele a declarat că a crezut că persoana care s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei era cea din documentul de identitate prezentat.

Șoferul care l-a transportat pe Cherecheș a declarat, la rândul său, că nu a avut nicio implicare și că a jucat doar rolul de taximetrist.

Context

Vineri seara, Tribunalul Cluj a emis mandat european de arestare pe numele lui Cărălin Cherecheș după ce acesta nu a fost găsit de polițiști la domiciliul său.

Cătălin Cherecheș era sub control judiciar și avea interdicția de a părăsi țara, ceea ce înseamnă că era dat în consemn la toate frontierele țării. Mai mult, el trebuia să se prezinte la secția de poliție de două ori pe săptămână, ultima dată mergând luni, 20 noiembrie.

Primarul din Baia Mare a fost condamnat vineri la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Totodată, Curtea de Apel Cluj i-a majorat de la 4 la 5 ani pedeapsa complementară de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar.

Instanța a dispus și menținerea sechestrului asigurător asupra unui autoturism marca Porsche Cayenne, a unui teren intravilan în suprafaţă de 74 mp şi a terenului intravilan în cotă de 9/788 parte aferentă parcării, până la concurenţa sumei de 65.000 lei şi 5.000 euro, cu privire la care s-a dispus confiscarea specială. Dispune ca sechestrul asigurător să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 57.000 lei (aferente fazelor de urmărire penală, judecata în primă instanţă şi judecata în apel).

Socrii în arest, după ce soacra ar fi încercat să dea mită pentru o pedeapsă mai ușoară pentru Cherecheș

Socrii lui Cătălin Cherecheș se află în arest preventiv, după ce soacra primarului ar fi fost prinsă în flagrant, la Cluj, în timp ce intermedia o mită pentru judecătoarea care urma să pronunțe sentința definitivă în dosar de corupție al ginerelui său.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj l-au trimis în judecată, în septembrie 2018, pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, pentru luare de mită în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cătălin Cherecheş, în calitate de deputat, până la data de 30 mai 2011, şi, ulterior, primar al Municipiului Baia Mare, pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, fals în declaraţii în formă continuată şi corupere a alegătorilor în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Marco Wermelinger, Doru Adrian Mihai şi Sorinel Mihai, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, pentru dare de mită, iar Nicolae Dan Trifa pentru complicitate la dare de mită.

Procurorii anticorupţie susţin în rechizitoriul trimis în instanţă că, în cursul anului 2013, Cătălin Cherecheş, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, a pretins, a acceptat şi a primit de la oamenii de afaceri menţionaţi mai sus diverse sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

DNA mai susţine că, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2013, Cătălin Cherecheş, în calitate de deputat, până la data de 30 mai 2011, şi, ulterior, primar de Baia Mare, a efectuat în cadrul unei societăţi comerciale ca administrator de fapt/împuternicit al administratorului de drept mai multe operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţiile pe care le deţinea: a negociat şi încheiat contracte, a emis facturi, etc.

Conform procurorilor, din analiza declaraţiilor de avere din perioada 2013 – 2018, date pe propria răspundere de către Cătălin Cherecheş, a rezultat că acesta a făcut, în cuprinsul lor, menţiuni necorespunzătoare adevărului, în totală contradicţie cu situaţia reală de fapt.

DNA mai arată că, în cursul anului 2012, în contextul campaniei electorale pentru alegerile locale, Cătălin Cherecheş a oferit unei persoane, preşedinte al filialei judeţene a unui partid politic, sumele de 17.000 euro şi 5.000 lei în scopul determinării simpatizanţilor acelei formaţiuni politice să îl voteze ca primar al municipiului Baia Mare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Unde este prezumtia de nevinovatie din Romania!? Am dreptul sa nu colaborez cu securitatea ocrotita de pensii speciale.

    • Nimeni nu il ia la intrebari pe Predoiu stapanul mafiei de la MAI.

    • Știți de ce v-a fi schimbat?
      Că a grăit. Punem pe unul care „menține stabilitate”.
      V-a fi mutat pe un alt post de șef.

    • Cine e nevinovat…poate tu,dar nu penalul fugit cu ajutorul politiei de frontiera.

  2. In timpul urmaririi penale.

  3. Asadar Jandarmeria Romana este acuzata de violare de domiciliu, lipsire de libertate si rele tratamente. La fel, si tzoapele de la judecatoria si procuratura sect. 6

  4. Schimbat sau dat afara?
    Ce inseamna schimbat? Se pensioneaza de la 48 de ani? Asta este premiu’ nu concediere
    TAIAT DREPTURILE si lui garcea de la vama care l-a lasat sa treaca cu mentalitatea „ziua trece leafa mere’
    AFARA

  5. Pe văr nu-l ia nimeni la întrebări?

    • Vărul care nu e văr? Polițistul de frontieră știa cine este, dar îl dureau ochii de la niste hârtii cu președinți morți, așa că a suferit brusc de amnezie. La fel a pățit și camera video.
      S-a oprit ditamai radarul NATO, de ce ne miră că a trecut un biet primar fără să-l oprească nimeni?

  6. Desigur ca „sistemul” vrea vrea sa faca putin damage control ca e prea „de porc” ce s-a intamplat. Deci il muta pe X la conducerea Y , doar pentru ca nu are varsta de pensionare(speciala) si gata s-a rezolvat. Prin vamile pazite de politia de rontiera ar trece si Osama bin Laden daca pe pasaportul lui ar scrie „Vasile Popescu”

  7. Șeful cel Mare e CO.RUPT

  8. Lasă că-l aduce Alinuța înapoi ca și pe ceilalți fugari. Lista fugarilor se lungește mereu.

  9. il muta pe un loc caldut in alta parte
    jana nu moare, jana se transforma

  10. @un omulet,mic de tot…Deci daca tie ,fiind pol de frontiera i/ti trece unul prin fata ta si ca asta cu b.i.lu varsu,nu te uiti mai bine la el,ca nu semeni bine cu cel din poza,nu se aprinde beculetul,si il verifici bine..trecutul la schimbarea de tura se practica de microbuzele trans.marfa si cativa calatori…mai un litru de tuica 2/3 cartuse tigari,mizand pe neatentia pol,si asta de obicei noaptea.Si credema ca am trecut frontiera in27 anio data s/au 2 ori pe an…si soferul primariei,ca nu a stiut ce intentie are seful lui ducandul spre frontiera…s/au scrisul pe geam a destinatiei..sa io spuna lu mutu…toti complici.

  11. Si sa cerem sa ne primeasca in schengen,la consiliul din dec….ca am indeplinit conditiile tehnice,s/a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru securizarea frontierei…si cu aparatura de control facial…

  12. Adevarul e ca pentru a intra in Schengen nu e suficienta aparatura Cei mai importanti sunt oamenii Politia si Jandarmeria se ocupa „activ” de traficul de droguri si clanuri interlope iar Politia de frontiera si Vama de trafic de marfuri si persoane. Banuiesc ca daca era vorba de un terorist urmarit international politia de frontiera ii asigura si escorta sa nu il deranjeze presa, televiziunile… SRI cu siguranta e parte la marsavii altfel ar fi de o incompetenta totala sa nu vada fenomenul endemic al coruptiei institutiilor de forta din Romania Si pana sa dam in judecata Austria, Olanda, Insulele Fidji sau mai stiu eu pe cine mai bine trimitem in judecata gloata de infractori cu grade. Si sa nu uitam ca pestele de la cap se impute – acolo e de gasit sursa coruptiei

  13. Avem probleme majore în țară. O mafie politică, o mafie iterlopă și una condusa de statul terorist ruzz.
    Acum asităm la un episod cu iz de mafie politică.
    Pe scurt: ”preaalesul și preacuratul” primar ( Glorificat pe la ZU) adună de zor bani în Germania, sigur nu pentru a fi departe de el … a se feri de tentația de ai cheltui..nechibzuit.
    Comite ilegalitați, una după alta, inclusiv încercarea de de a mitui judecătoarea.
    Soția și mama (veșnica finanțatoare) pleacă din timp din România…
    ”Autoritățile” ..GARANȚIA RESPECTĂRII STATULUI DE DREPT ..Sunt convinse că nu are cum să plece ( doar e coleg de CLASĂ politică).. nu are cum.
    Și care nu cumva să credem că Cherecheșu cu Peșcheșu pleacă așa în tăcere…Ne mai expediază, pe TOATE rețelele sociale, încă un mesaj ( de plâns când tăiem ceapa). Același ”AUTORITĂȚI” .. întăresc paza la vămi … și lasă în vama, des tranzitată de preacurat, un bătrân vameș cu vederea ..”foarte bună” și așa pe final de ”mandat”. Ca dacă va fi găsit ”vinovat” ..zboară direct în pensie. Tragedia e că după fiecare plecare a câte uni mafiot politic …pleacă definitiv câte 100.000 de români ( fără depozit de 1 MILION DE DOLARI care să-i aștepte la sosire). AVEM MARI PROBLEME…