G4Media.ro

MOTIVAREA din dosarul Retrocedărilor de păduri: Judecătorul a cerut mită, dar fapta…

Sursa foto: Pexels

MOTIVAREA din dosarul Retrocedărilor de păduri: Judecătorul a cerut mită, dar fapta s-a prescris ca urmare a deciziilor CCR / Magistratul se întoarce în instanţă şi primeşte drepturi salariale de aproape 1 milion de euro

Instanţa Supremă l-a găsit vinovat de luare de mită pe judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, dar a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei – potrivit motivării instanţei. Judecătorul Ordog a cerut mită 50.000 de euro ca să restituie o pădure cât o treime din județul Bacău, arată instanţa. Iniţial, magistratul a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Odată procesul încheiat fără condamnare definitivă, judecătorul se întoarce să lucreze la Tribunalul Covasna și va primi și drepturile salariale pentru perioada cât a fost suspendat, a decis Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Aceste restanţe salariale se ridică la aproape 1 milion de euro, potrivit presshub.ro.

Pe 13 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a constatat că, în 2012, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna a cerut mită 50.000 de euro de la avocatul şi fostul deputat PSD Ioan Adam ca să îi restituie clientului acestuia, aşa-zisul prinţ Gheorghe Paltin Sturza, o pădure de peste 43.000 de hectare (o treime din judeţul Bacău, potrivit juristei Romsilva), în valoare de peste 300 de milioane de euro potrivit motivării instanţei supreme.

Magistraţii Înaltei Curţi au aplicat deciziile CCR şi ÎCCJ privind prescripţia şi au ajuns la concluzia că fapta de luare de mită sub forma pretinderii comisă de judecătorul Loran Andras Ordog este prescrisă. Prin urmare, judecătorul Ordog a scăpat de condamnarea de 3 ani cu executare obţinută în primă instanţă.

După administrarea probatoriului, se constată că nu devine incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art (…) pentru a se putea dispune achitarea (…), probele administrate dovedind existenţa laturii obiective a infracţiunii de luare de mită şi intenţia prevăzută de lege cu care inculpatul C. (judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna – n.r) a acţionat, săvârşind infracţiunea de luare de mită.

Prin urmare, singurul motiv pentru care nu se va menţine soluţia de condamnare a inculpatului C. (judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna – n.r) pentru infracţiunea de luare de mită, dispusă de prima instanţă, este împlinirea termenului general al prescripţiei răspunderii penale, ce se impune obligatoriu a fi calculat în acord cu Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 67/2022 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală”, se arată în motivarea deciziei Înaltei Curţi.

Cum a cerut şpaga judecătorul Ordog

Potrivit motivării magistraţilor, avocatul şi fostul deputat PSD Ioan Adam a declarat la una dintre audierile procesului: <<Inculpatul C. (judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna – n.r) a mers în cămăruţa din spatele biroului, eu l-am urmat şi şoptit mi-a spus „D. (Gheorghe Paltin Sturza – n.r.) să dea 50.000 euro„.

L-am observat şi cum s-a uitat în sus spre tavan la momentul la care s-a ridicat de la birou şi ne-am deplasat în acea încăpere din spatele biroului. Eu i-am spus că o să vorbesc cu D. şi că sunt convins că se va ţine de cuvânt>>, a relatat fostul deputat la proces. Declaraţia sa a fost coroborată cu alte probe şi interceptări din dosar.

Procurorii DNA au susţinut că judecătorul Ordog chiar a primit o tranşă de 10.000 de euro din mita pretinsă de 50.000 de euro, însă magistraşii Instanţei supreme au ajuns la concluzia că sunt probe certe care dovedesc doar pretinderea sumei de 50.000 de euro.

Achitat pentru abuz în serviciu

În schimb, judecătorul Lorand Andras Ordog a fost achitat pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Unul dintre magistraţii din complet a făcut opinie separată în sensul că ar fi trebuit să înceteze procesul penal ca urmare a intervenirii prescripţiei şi pentru această infracţiune.

Un alt judecător achitat

Şi judecătoarea Anca Roxana Bularcă (fostă Adam), fosta soţie a deputatului Ioan Adam şi magistrat la Tribunalul Brașov, a fost achitată pentru complicitate la cumpărare de influenţă. Ea primise în primă instanţă doi ani de închisoare cu suspendare.

Judecătorii au revenit în instanţă

După verdictul definitiv din 13 noiembrie 2023, CSM a dispus revenirea în instanţă a celor doi magistraţi judecaţi în dosarul Retrocedărilor de păduri. Cei doi au fost suspendați din magistratură de la finalul anului 2014, când au fost trimiși în judecată.

„Constată încetarea suspendării din funcția de judecător a domnului ORDOG LORAND-ANDRAS, începând cu data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 338/A/13.11.2023, respectiv 13.11.2023 și dispune repunerea în situația anterioară a acestuia, prin recunoașterea vechimii în muncă și în magistratură în perioada 22.12.2014 – prezent, urmând să sesizeze ministrul justiției în vederea alocării unui post din fondul de rezervă pentru a fi ocupat de domnul judecător ORDOG LORAND-ANDRAS la Tribunalul Covasna (…), începând cu data constatării încetării suspendării din funcție. (unanimitate)”, se arată în decizia CSM.

Judecătorul acuzat de şpagă va primi restanţe salariale de 1 milion de euro

Potrivit unor surse citate de jurnalistul Virgil  Burlă de la presshub.ro, judecătorul Lorand Andras Ordog, care a scăpat de condamnarea pentru luare de mită ca urmare a aplicării deciziilor CCR şi ÎCCJ privind prescripţia, va încasa drepturi salariale restante plus dobânzi şi penalităţi de aproape 1 milion de euro. detalii aici.

Magistrați judecaţi pentru şpagă şi scăpaţi prin prescripţie

Și alți magistrați acuzați de fapte de corupție au scăpat, după ce faptele lor s-au prescris ca urmare a deciziilor CCR şi ÎCCJ,  și s-au întors pe funcții, notează jurnalistul Virgil Burlă.

Judecătoarea Elena Burlan Pușcaș de la Tribunalul Bucureşti primise în primă instanţă 3 ani și jumătate de detenţie cu executare pentru luare de mită. A scăpat de proces în aprilie 2023, a fost reîncadrată în magistratură, iar 4 luni mai târziu s-a pensionat.

O altă judecătoare acuzată de corupţie, Corina Jianu, de la Tribunalul Constanţa, a primit o pedeapsă de 7 ani de închisoare cu executare în primă instanţă. A scăpat şi ea de verdictul final ca urmare a deciziilor CCR şi ÎCCJ privind prescripția. Jianu s-a întors în magistratură și a încasat salariile restante pentru perioada cât a fost suspendată.

Practică neunitară la Înalta Curte

În dosarul Pădurilor, completul format din judecătorii Dan Enescu, Leontina Şerban şi Adriana Ispas au decis să aplice deciziile CCR şi ÎCCJ, fără să aştepte decizia Curţii de Justiţie a UE privind neaplicarea acestor decizii ale instanţelor naţionale în cazurile de corupţie.

În schimb, în dosarul în care fosta deputată PSD Andreea Cosma a primit iniţial 4 ani de detenţie cu executare, în apel, un complet alcătuit din judecătoarele Rodica Aida Popa, Oana Burnel și Simona Cârnaru a decis să nu înceteze procesul penal pe prescripţie ca urmare a aplicării deciziilor CCR şi ÎCCJ, ci să aştepte soluţionarea de către CJUE a unui proces privind neaplicarea acestor decizii ale instanţelor naţionale. Altfel spus, în cazul Cosma, instanţa supremă a decis să aştepte undă verde de la instanţa europeană dacă poate să nu aplice deciziile CCR şi ÎCCJ privind prescripţia.

Ce s-a întâmplat cu ceilalţi inculpaţi din dosarul Retrocedărilor de păduri

Toţi inculpaţii, printre care Andrei Hrebenciuc, fiul fostului deputat PSD Viorel Hrebenciuc, au scăpat ca urmare a intervenirii prescripţiei sau a unor decizii de achitare. Mai puţin Viorel Hrebenciuc, care a primit 2 ani cu executare şi nu a mai făcut apel. El şi-a contopit însă pedeapsa în cea de 3 ani de detenţie cu executare primite în dosarul Giga TV.

Dosarul a fost vreme de 8 ani pe rolul instanţelor de judecată. Primul verdict a fost anulat ca urmare a deciziei CCR privind aşa-zisa nelegală compunere a completurilor de 3 judecători.

Înalta Curte a lăsat nesoluţionată latura civilă a procesului privind recuperarea de către Romsilva a pădurii de peste 43.000 de hectare, însă „prinţul” moştenitor Gheorghe Paltin Sturza ameninţă statul că îl va acţiona în judecată la CEDO dacă nu i se va restitui pădurea.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. F M M
    2 milioane de oameni din mediu’ privat muncesc pe salariu minim ca sa…?

    • Ne-a și f…t, ne-a luat și banii. Daca nu era comunismul, Mafia s-ar fi născut în România. Acum recuperăm timpul pierdut!

  2. Nu le-o fi rusine sa se uite in oglinda dimineata? Nu prea cred… banuiesc ca tre’ sa ai un minimum de constiinta pentru asta.

  3. Ce mai e de zis – pentru asta muncesc prostii care isi platesc taxele luna de luna, ca un judecator spagar sa primeasca despagubiri de 1 milion. Mai bine privatizam justitia.

  4. Cu alte cuvinte, noi suntem si foututi si cu banii luati.
    Votam USL, natie de bab uini

  5. BRAVO PSDNLUDMR , partide de hoti, legi pentru hoti, FRAIERII va voteaza !!!

    • sa intrebe ziaristii cum comenteaza aceasta reusita a justitiei pe politicieni

    • De-am fi avut asa ceva când a început președintele sa-si dea arama, putin dupa prima tura de alegeri. Cam de când a demis-o pe Kovesi, deși alții mai iuți și mai atenți știau cu cine avem de-a face. De aia e importanta presa, nu aia plătită de partide

  6. Practic a fost recompensat dupa ce a furat stand acasa.

  7. Sunt mandru ca sunt roman…sa mai zica maghiarii ca nu au si ei aceleasi drepturi cand vorbim de spagi si prescriptie

  8. Acestea sunt știrile care mă ung la suflet pentru că arată ce nație de prosti suntem!

  9. daca era un profesor care a cerut 100euro pentru o corigenta sau o asistenta care lua 100 lei pentru o injectie…le desfacea instant contractul de munca si se termina procesul in 12 luni. asa… aici se prescrie. Omul se intoarce la locul faptei si primeste si bani. Si mai vreti sa creada cineva in Stat de Drept?

  10. Justiția e oarbă nu pentru a fi nepărtinitoare ci pentru a nu vedea ticăloșiile strigătoare la cer pe care le fac cică ”magistrații români”. De fapt infractori în toată regula. Pe care-i plătim regește ca să ne tâlhărească și apoi ca recompensă le dăm și o pensie mai mare ca salariul. la 50 de ani, ca să aibă timp să-și cheltuiască jaful. Poate fi o categorie profesională mai abjectă ?

  11. si eu, scuzati-mi intrebarea, pentru ce ar trebui sa mai platesc impozite? domnu’ Iohannis, se aude? – faceti un simpozion ceva, cu PeeeeSeeeeDeeee si cu PeeeeNeeeeLeeee, ca s-a ridicat MCV ul.

  12. Când erau 500k in strada, oameni care n-au ieșit pentru bani, ci pentru valorile care fac ca aceste lucruri strâmbe scrise aici sa nu se întâmple, parte din presa a tacut, alta făcea mișto ca nu sunt mesajele destul de inteligente pentru o expoziție. Și vorbim de presa salata. Prea putini, foarte putini, și în nume propriu au atras atenția asupra a ceea ce urmează sa vina dacă acceptam usl.
    N-ar fi târziu sa ne readucem aminte, și sa punem în cuvinte importanta oamenilor care se uita la strambaciunile astea.

  13. De vreme ce nu a fost vinovat, deci a fost dat afara pe nedrept mi se apre normal sa dea statul in judecata pentru daune si sa mai castige vreo 10 mil.

  14. Am certitudinea ca judecatorii care au tergiversat procesul pana la prescriere vor fi sanctionati. Pardon, recompensati.

  15. Din citatele marelui KK WC iohahahanis: Roooomaniaaa NORRRRRMAAAALAAAA!

  16. „Odată procesul încheiat fără condamnare definitivă, judecătorul se întoarce să lucreze la Tribunalul Covasna și va primi și drepturile salariale pentru perioada cât a fost suspendat, a decis Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)” —> noroc cu CSM ca va mai arata ce natie de p.r.o.s.t.i sunteti

  17. Asta justiție , plină efectiv de infractori , și noi vrem să condamne infractorii . Corb la corb nu-și scoate ochii…