100 de ani de la nașterea Mariei Callas, una dintre cele mai importante şi recunoscute legende ale operei / Cine a fost și cum a evoluat artista

În ciuda unei cariere care a înflorit mai puţin de două decenii, amplitudinea vocii, prezenţa sa scenică, virtuozitatea cu care interpreta rolurile dificile şi personalitatea sa incandescentă şi exigentă o definesc pe Maria Callas ca una dintre cele mai importante şi recunoscute legendele ale operei – o divă prin excelenţă, relatează Agerpres.

Soprana Maria Callas (nume la naştere Cecilia Sofia Anna Maria Kalogeropoulos) s-a născut la 2 decembrie 1923, la New York, unde emigraseră părinţii ei, Georgios Kalogeropoulos şi Evagelia Dimitriadis. Tatăl, farmacist grec, şi-a schimbat numele de familie din Kalogeropoulos în Callas, la câţiva ani după naşterea fiicei sale, Maria.

Între anii 1931-1937, la New York, a început să ia lecţii de muzică, a studiat pianul şi a participat la concursuri şi spectacole pentru copii. După divorţul părinţilor ei, în 1936, a locuit împreună cu mama sa şi sora ei în Grecia, unde a urmat studii de canto la Conservatorul Naţional, la clasa profesoarei Maria Trivella (1937-1938), potrivit www.mariacallasestate.com.

A susţinut primul recital într-o producţie a conservatorului – „Cavaleria Rusticană”, interpretând rolul Santuzza, şi în 1939 a obţinut premiul pentru debut.

Prima sa apariţie importantă a fost în 1941 în „Boccaccio”, de François von Suppé, la Opera Naţională Greacă, care, la vremea respectivă, făcea parte din Teatrul Regal, unde a fost angajată şi a rămas până în 1945. Interpretează în această perioadă rolurile principale din „Tosca” de Giacomo Puccini, „Tiefland” al lui Eugen D’Albert, „Fidelio” al lui Ludwig van Beethoven şi în „The Master Builder” al lui Manolis Kalomiris.

Până la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, a lucrat ca funcţionar la poştă, continuându-şi studiile la Conservatorul din Atena, devenind discipolă a celebrei soprane spaniole Elvira de Hidalgo. Iminentul război a adus-o înapoi în Statele Unite. În 1946, a locuit cu tatăl său la New York, unde a avut parte de nenumărate respingeri căutându-şi de lucru, înainte de a se întoarce în Europa în anii de după război.

A primit recunoaşterea internaţională în 1947, pentru interpretarea din „La Gioconda” de Amilcare Ponchielli, la Festivalul de la Verona. Orchestra a fost condusă de Tullio Serafin, care devine treptat mentorul ei artistic. Printre alte roluri, ea apare ca Isolda în „Tristan şi Isolda”, de Richard Wagner, în Veneţia şi în Florenţa, în timp ce preia pentru prima dată rolul Norma din opera lui Vincenzo Bellini, unul dintre rolurile ei emblematice de-a lungul întregii sale cariere scenice.

În 1949, s-a căsătorit cu Giovanni Battista Meneghini, un industriaş bogat care şi-a abandonat propria afacere pentru a deveni impresarul soţiei sale, Maria Callas, potrivit www.imdb.com.

A continuat să interpreteze roluri dramatice dificile, precum cele din „Turandot” (G.Puccini) şi ”Parsifal” de R.Wagner, până în momentul în care dirijorul Tullio Serafin a convins-o să abordeze repertoriul de ”bel canto”, schimbare ce i-a adus recunoaşterea deplină.

În 1954, Callas şi-a făcut debutul american în „Norma” la Opera Lyric din Chicago. Performanţa a fost un triumf. În 1956, ea a avut în sfârşit ocazia să cânte cu Metropolitan Opera din oraşul ei natal, New York, dar în 1958 a fost concediată de regizorul Rudolf Bing.

Căsnicia începuse şi ea să se destrame. Callas şi Meneghini s-au despărţit la sfârşitul deceniului, timp în care ea avea o aventură cu magnatul Aristotel Onassis, pe care l-a cunoscut în 1957. A renunţat la scenă la începutul anilor 1960 pentru a trăi alături de Onassis, dar a continuat să susţină concerte ocazionale. Relaţia cu Onassis a fost una furtunoasă şi, în cele din urmă, s-a încheiat odată cu căsătoria lui Onassis cu Jacqueline Kennedy, în 1968, provocând multă tristeţe artistei.

Între 1951 şi 1958, a fost angajată cu contract permanent la „Scala” din Milano, unde a obţinut succese răsunătoare cu rolul „Medeea” (din opera lui L.C.Cherubini). A făcut numeroase turnee în Germania (1959, 1962, 1973) şi în Franţa (1963, 1964). În perioada de glorie, soprana Maria Callas era recompensată cu 100.000 mărci pentru un spectacol.

În ciuda problemelor cu vocea, a avut o revenire memorabilă pe scenă în perioada 1964-1965, când a concertat în piesele sale favorite („Norma” lui V.Bellini, la Paris, şi „Tosca” lui G.Puccini, la Metropolitan). La sfârşitul carierei, a renunţat şi la cetăţenia americană.

În perioada de pregătire a filmului „Medeea” (1970, în regia Pier Paolo Pasolini), în care a interpretat rolul principal, s-a hotărât să renunţe complet la muzică. În aprilie 1973, a semnat regia filmului „Amurg sicilian” (în colaborare cu tenorul Giuseppe Di Stefano), pelicula constituind debutul regizoral al sopranei. În parteneriat cu colegul ei de încredere, tenorul Giuseppe Di Stefano, Maria Callas a pornit într-un turneu mondial de adio. Pe 11 decembrie 1974, şi-a făcut ultima apariţie publică la Sapporo, Japonia, potrivit https://mariacallasmuseum.gr.

Moartea lui Aristotel Onassis pe 15 martie 1975, precum şi uciderea lui Pier Paolo Pasolini pe 2 noiembrie în acelaşi an, au fost două lovituri marcante pentru celebra soprană, care deja avea o viaţă retrasă în apartamentul ei din Paris. A murit la 16 septembrie 1977, la doar 53 de ani, în locuinţa sa din Paris, în urma unui atac de cord.