VIDEO Zeci de polițiști constănțeni de la rutieră și ordine publică protestează în fața sediului IPJ/ Sunt nemulțumiți de programul de lucru
Zeci de poliţişti protestează luni dimineaţă, în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, nemulţumiţi de încălcarea drepturilor legate de planificarea în serviciu a poliţiştilor de la Rutieră, dar şi din cadrul unor structuri de ordine publică de la nivelul IPJ Constanţa, transmite News.ro.
Zeci de poliţişti din cadrul Sindicatului Europol s-au strâns luni, începând cu ora 9.00, în faţa sediului IPJ Constanţa pentru un protest.
“Scopul adunării publice îl constituie nemulţumirile manifestate referitor la încălcarea drepturilor privind planificarea în serviciu a poliţiştilor din cadrul structurii rutiere cât şi din cadrul unor structuri de ordine publică de la nivelul IPJ Constanţa”, au transmis sindicaliştii.
„Practic, la acest moment polițiștii doresc să lucreze în ture de 12-24 / 12-48 ore întrucât actuala formă a programului de lucru de 8 ore/zi în 3 schimburi nu le poate asigura timpul necesar de refacere a capacității fizice având în vedere volumul imens de muncă pe care trebuie să îl desfășoare din cauza deficitului de personal”, mai transmit sindicali;tii Europol pe pagina de Facebook.
Ei vor protesta timp de două ore în faţa sediului IPJ Constanţa, după care se vor deplasa la Prefectura Constanţa, unde protestul va mai continua încă o oră.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii