G4Media.ro

”Strict matematic, după măsurătorile sociologice, polul de dreapta nu sare de 20%”,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

”Strict matematic, după măsurătorile sociologice, polul de dreapta nu sare de 20%”, afirmă directorul INSCOP: „Mă aştept ca după o iarnă probabil complicată, posibile creşteri de taxe, să vedem un impact asupra partidelor aflate la guvernare, în primăvară”

Remus Ştefureac, directorul INSCOP, a declarat luni că se aşteaptă ca după o iarnă probabil complicată, cu posibile creşteri de taxe, dificultăţi economice, să vedem un impact asupra partidelor aflate la guvernare, în primăvară. Despre un scor peste 20% al polului de dreapta, la alegerile europarlamentare, el a precizat că strict matematic după măsurătorile sociologice, nu e posibil, dar contează foarte mult cine transmite opiniei publice că reuşeşte să coalizeze zona de dreapta, că e mai degrabă un unificator, decât un dezbinator, transmite News.ro.

Remus Ştefureac a declarat în emisiunea Proiect de ţară: România de la Prima News, că în ultimele două trei luni, în măsurătorile pe care le-au făcut, scorul PSD a oscilat între 28 şi 30%, aceasta fiind zona în care este fixat PSD.

”Mă aştept ca după o iarnă probabil complicată, posibile creşteri de taxe, posibil dificultăţi economice care sunt în întreaga Uniune Europeană şi care afectează implicit şi România, să vedem un impact asupra partidelor aflate la guvernare, în primăvară”, a precizat el. Remus Ştefureac a mai afirmat că nucleul dur al alegătorilor PSD este undeva la 20-25%.

Întrebat dacă polul de dreapta ar putea să sară de 20%, la alegerile europarlamentare, directorul INSCOP a spus: ”Strict matematic, după măsurătorile sociologice, nu, dar contează foarte mult cine transmite opiniei publice că reuşeşte să coalizeze zona de dreapta, că e mai degrabă un unificator, decât un dezbinator”, a explicat Ştefureac.

”În perspectiva alegerilor europarlamentare, un scor de 20% nu spun că este imposibil, depinde de performanţa sau contraperformanţa la guvernare, de alte evenimente conexe şi depinde de abilitatea reprezentanţilor acestui pol, dacă se va constitui, de a comunica coerent, de a fi credibil şi mai ales cel mai important aspect, de abilitatea de a prezenta un candidat credibil la alegerile prezidenţiale”, a mai spus el. ”Tot anul electoral 2024 va fi dominat de competiţia prezidenţială”, a precizat Ştefureac.

Despre scorul înregistrat de partidul SOS al senatoarei Diana Şoşoacă, în sondaj, directorul INSCOP a afirmat că ”este surpriza, în sensul în care este un partid al cărui unică resursă este vocea doamnei Şoşoacă, ajutată de un context în care discursul ultraradical pare a prinde la o parte a electoratului şi ajutată şi de tehnologie, în sensul în care mesajele sale au un potenţial foarte mare de viralizare”.

”Când algoritmii favorizează mesajele cel mai mai puternice, cele mai intense, evident că ne trezim cu o astfel de situaţie în care un partid, o structură reprezentată de o voce într-adevăr foarte agresivă în spaţiul public, reuşeşte să ridice un partid la peste pragul de 5% şi cu perspective de a intra în Parlament”, a precizat directorul INSCOP.

Remus Ştefureac a arătat că senatoarea Diana Şoşoacă ”nu şi-a ascuns absolut deloc simpatia pentru o anumită ţară agresoare în acest moment şi ostilă faţă de România”. ”Nu pot să spun nici că e o creştere naturală nici că nu ar fi o creştere naturală a prezenţei domniei sale pe reţelele sociale. Cert e că e o prezenţă intensă, masivă, care e facilitată şi de acest context de nemulţumire profundă la nivelul unei părţi a societăţii româneşti, după o perioadă de crize, de neîncredere, de conspiraţii, pandemie, criză economică, inflaţie”, a explicat Ştefureac.

El a menţionat că un astfel de discurs prinde. ”Sigur, nu te face să câştigi alegeri dar te poate aduce în Parlament şi poţi să creezi probleme inclusiv într-o competiţie prezidenţială”, a mai arătat Remus Ştefureac.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Daca Nicusor nu mai iese primar, chiar ca ne-au distrus comunistii si urmasii lor prosoviet-fanarioti. Tarabagii de Buzau si matroane de azile din Voluntari, manelizare totala fara viitor!

    • Putina atentie la fondatorul sondajului INSCOP. Acesta are legaturi atat cu specialii, cat si cu anumiti infractori.
      De cele mai multe ori sondajele sunt folosite fie sa demotiveze electoratul, fie sa-l motiveze, deoarece par sa detina „adevarul absolut”.

      Ori placa pe care o vor pune anumite sondaje acum e una veche: grija la extremistii AUR, mai bine cu PSD-PNL. Ori cele 3 partide mimeaza opozitia, dar voteaza cot la cot cand e vorba de pensiile speciale sau alte subiecte „importante”.

  2. Stefureac este simpatizant PSDPNL. Nu are releventa opinia INSCOP. In alt sondaj polul de dreapta a sarit de 20 la suta, dar Stefureac nu vrea sa-si supere clientii.

    • @Jdoe – Exact! Daca a zis st.ef.ureac, e c.lar. Stiti ca e se.c.urist, nu? Ca a fost consilierul se.ful.ui sri.

  3. Cei mai afectati de dezmatul usl nu par prea interesati de vot inca si putine sanse sa fie. Poate dupa inca 4 ani de usl-amism cand le va ajunge cutitul la os.

    • Cica la 7 din 10 romani le e teama ca de la anu vor creste taxele, dar tot 7 din 10 zic ca voteaza usl+haur+sosoaca.
      Natie de ba bu ini

    • @ Cip – Incearca sa priveste dincolo de spoielile pe care le da stefureac, secu.ristul lui ge.orge ma.ior. Hai sa fim seriosi, inca nu v-ati prins care e treaba cu casele astea de sondaje?

  4. Fă că tu ri de sond.aje ma.fia son.dajelor

  5. am cautat de curiozitate sa vad ce au mai zis sondajele INSCOP, la alegerile parlamentare din 2020, citez niste date din mai 2020
    PNL 38%
    PSD 25%
    USR-PLUS 10,2%
    PRO-ROMANIA 9,4%
    in dec 2020
    PNL 33%
    PSD 30%
    USR 17%
    PRO ROMANIA 7%
    si rezulatele au fost
    PSD 29%
    PNL 25%
    USR 15%
    AUR 9%
    deci sondaje total rupte de realitate

    • as ruga G4 sa documenteze aceste „erori” ale realitatii VS sondaje, si sa faceti un clasament al caselor de sondaj