Cum ar putea celulele imunitare din învelișul protector al creierului să oprească declinul cognitiv al persoanelor cu hipertensiune arterială cronică
Reacţia celulelor imunitare din interiorul învelişului protector care înconjoară creierul ar putea contribui la declinul cognitiv care se produce la persoane cu hipertensiune arterială cronică, potrivit unui nou studiu susţinut de Institututele Naţionale de Sănătate din Statele Unite ale Americii (NIH), informează Xinhua, citată de Agerpres.ro.
Acest studiu, publicat în revista Nature Neuroscience, ar putea face lumină asupra unor noi modalităţi de contracarare a efectelor hipertensiunii arteriale asupra cogniţiei, a anunţat NIH într-un comunicat publicat luni.
Folosind un model de testare a şoarecilor cu tensiune arterială ridicată, cercetătorii din Statele Unite au descoperit în lichidul spinal cerebral şi în creier niveluri anormal de ridicate de interleukină-17 (IL-17), o substanţă chimică eliberată în mod obişnuit în organism pentru a activa sistemul imunitar.
Un studiu anterior a arătat că o dietă bogată în sare a crescut IL-17 în intestin, care a fost urmată de tulburări cognitive.
„Rolul semnalizării imunitare în declinul cognitiv este extrem de important de înţeles”, a declarat Roderick Corriveau, director de program la Institutul Naţional al Statelor Unite pentru Tulburări Neurologice şi Accidente Vasculare Cerebrale (US National Institute of Neurological Disorders and Stroke).
„Aceste descoperiri oferă o perspectivă nouă asupra modului în care semnalizarea din partea sistemului imunitar ar putea contribui la simptomele declinului cognitiv care, în cele din urmă, duc la diagnosticarea demenţei”, a adăugat el.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu