G4Media.ro

Ministrul german al Apărării admite existenţa unor întârzieri în livrările de arme…

Sursa foto: Britta Pedersen / POOL / AFP

Ministrul german al Apărării admite existenţa unor întârzieri în livrările de arme către Ucraina: „Industria de apărare nu poate ţine pasul cu cererea”

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a admis că au loc întârzieri în livrările de arme către Ucraina, subliniind în acelaşi timp că se fac eforturi pentru întărirea capacităţilor cât mai rapid posibil, relatează miercuri dpa, citată de Agerpres.

„Avem actualmente problema binecunoscută că industria de apărare nu poate ţine pasul cu cererea care există în anumite domenii”, a declarat marţi seara Pistorius pe canalul german ZDF.

Industria apărării îşi sporeşte capacităţile oriunde poate, dar „este o chestiune de viteză, nu poţi avea influenţă nelimitată asupra vitezei”, a spus ministrul german.

El a explicat că iau timp înfiinţarea unei fabrici şi crearea stocurilor necesare de muniţie şi explozibil pentru a putea produce rapid, dând ca exemplu producţia de muniţie pentru tancurile Gepard, pe care Germania a trebuit să o relanseze; deşi a decurs relativ repede, procesul tot a durat şase luni.

„Vorbim de termene care pot fi accelerate, dar nu complet abrogate”, a menţionat Pistorius.

Ministrul german a insistat că ţara sa este în prezent al doilea cel mai mare susţinător al Ucraina în materie de livrări de armament. „Livrăm tot ce putem”, a punctat acesta.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...