Spitalul de Urgență Suceava, condamnat la o amendă de 1,26 milioane de lei și obligat să achite daune morale de 650.000 de euro față de familia căreia i-a murit un bebeluș / Medicul Tiberius Brădăţan care conducea spitalul la vremea respectivă și care a fost somat să demisioneze este în prezent Secretar de Stat în Ministerul Sănătății
Directorul medical al Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Tiberius Brădăţan (foto sus), era somat în 2016, de Consiliul de Administraţie, să demisioneze din funcţie, în contextiul în care trei bebeluși au murit, subiect relatat pe larg de presa locală. Doctorul Tiberius Brădăţan a ținut cont de cerința CA-ului și a demisionat din funcție, dar ulterior a fost numit Sectetar de Stat în Ministerul Sănătății, funcție obținută cu sprijin PSD. Astăzi a venit și decizia Judecătoriei Suceava care condamnă Spitalul Județean de Urgență la amendă penală de 1,26 de milioane de lei și la plata de daune morale de 650.000 de euro față de familia căreia i-a murit un copil ca urmare a infecțiilor nozocomiale, pe vremea când director era dr. Tiberius Brădăţan.
Dosarul a fost trimis în judecată în 2021, iar miercuri a fost dispusă prima soluție a instanței de fond, relatează newsbucovina.ro.
În 2016, trei nou născuți au murit la SJU Suceava într-un interval de 7 luni, unul dintre ei, Alexandru Teodor Manea s-a născut în data de 17 februarie și a murit în data de 1 martie 2016.
Minuta instanței: În temeiul art. 192 alin. 2 Cod penal cu referire la art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 135 Cod penal condamnă inculpatul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ”SFÂNTUL IOAN CEL NOU” SUCEAVA, la pedeapsa de 1.260.000 lei amendă penală (corespunzătoare unui număr de 280 de zile-amendă, înmulţit cu suma de 4.500 lei pe zi-amendă) pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 136 alin. 3 lit. f) raportat la art. 145 Cod penal aplică inculpatului Spitalul Judeţean De Urgenţă ”Sfântul Ioan Cel Nou” Suceava pedeapsa complementară a publicării hotărârii de condamnare, în extras, prin intermediul presei audiovizuale, pentru un număr de 7 apariţii. Executarea pedepsei complementare aplicate va avea loc după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, potrivit procedurii prev. de art. 502 Cod de procedură penală. În temeiul art. 397 alin. 1 şi art. 19 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile Manea Ana Maria şi Manea Ovidiu şi obligă inculpatul să plătească către acestea suma de 500.000 euro cu titlul de daune morale. În temeiul art. 397 alin. 1 şi art. 19 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Manea Antonia Maria, prin reprezentanţi legali Manea Ana Maria şi Manea Ovidiu, şi obligă inculpatul să plătească acesteia suma de 150.000 euro cu titlul de daune morale. Respinge restul pretenţiilor civile, ca neîntemeiate. În temeiul art. 276 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata către părţile civile Manea Ovidiu şi Manea Ana-Maria a sumei de 26.183,98 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 7.000 lei către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 3.000 lei este stabilită prin cuprinsul actului de sesizare a instanţei. În temeiul art. 275 alin 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava (av. Maerean Alexandru – delegaţie nr. 1288/2021), în cuantum de 3.000 lei – rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 06.12.2023.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu