G4Media.ro

Ucraina anunţă deblocarea unui punct cheie de trece a frontierei cu Polonia…

Ucraina anunţă deblocarea unui punct cheie de trece a frontierei cu Polonia / Transportatorii polonezi au blocat toate cele patru puncte de trecere a frontierei în semn de protest față de concurența ”neloială” a camionagiilor ucraineni

Guvernul ucrainean a anunţat luni deblocarea celui mai mare punct de trecere pentru camioane la graniţa cu Polonia, după mai bine de o lună de proteste ale transportatorilor polonezi, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Blocada de la punctul de trecere Iahodin-Dorohusk s-a încheiat. Traficul stabil de camioane a fost reluat la ora locală 14:00” (12:00 GMT), a anunţat ministrul Infrastructurii şi vicepremier, Oleksandr Kubrakov, pe Facebook.

Potrivit acestuia, primele 15 camioane care se îndreaptă spre Ucraina se află deja în interiorul acestui punct de trecere a frontierei pe partea poloneză, iar alte 25 care merg spre Polonia au început procedurile pe partea ucraineană.

„Frontiera trebuie să fie complet deblocată şi nu trebuie permise alte blocade”, a insistat el.

Autorităţile ucrainene spun că aproximativ 3.500 de camioane sunt blocate pe partea poloneză a graniţei polono-ucrainene începând de duminică dimineaţă.

La începutul lunii noiembrie, companiile poloneze de transport au blocat mai întâi trei şi apoi toate cele patru puncte de trecere a frontierei destinate circulaţiei vehiculelor grele de marfă între Ucraina şi Polonia, în semn de protest împotriva camionagiilor ucraineni, a căror concurenţă o consideră „neloială”.

Ele solicită în primul rând restabilirea unui sistem european de permise pentru companiile de transport ucrainene care trimit camioane în Polonia, chestiune despre care Kievul şi Bruxellesul au spus că nu poate fi negociată.

Blocada a creat cozi interminabile la graniţă şi reprezintă o problemă economică majoră pentru Kiev, care se bazează foarte mult pe şosele pentru exporturile şi importurile sale de bunuri.

Protestul a dus la creşterea preţurilor la combustibil şi la unele produse alimentare, precum şi la întârzieri în livrările de drone către armata ucraineană.

UE a abandonat respectivul sistem pentru a sprijini Kievul după începerea invaziei ruse în februarie 2022. Semnat iniţial pentru un an în iunie 2022, un acord de liberalizare a transportului de mărfuri între Ucraina şi UE a fost ulterior prelungit până în iunie 2024.

Cu toate acestea, Tomasz Borkowski, liderul Comitetului polonez pentru protecţia transportatorilor şi a angajatorilor din transporturi, a declarat că nu există niciun acord privind încetarea blocadei la punctul de trecere Iahodin-Dorohusk.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...