G4Media.ro

Cel puţin patru morţi şi nouă răniţi, inclusiv un copil, în bombardamente…

Sursa foto: Anatolii Stepanov / AFP

Cel puţin patru morţi şi nouă răniţi, inclusiv un copil, în bombardamente ruse la Herson în Ajunul Crăciunului. Armata rusă a atins zone rezidenţiale, instalaţii medicale, o şcoală

Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte nouă au fost rănite în atacuri ruseşti sâmbătă şi duminică, în Ajunul Crăciunului, în oraşul Herson (sud), bombardat aproape zilnic de către armata rusă, anunţă guvernatorul regional, relatează AFP, citată de News.ro

”Noaptea trecută (de sâmbătă spre duminică), armata a bombardat centrul oraşului Herson”, deplânge pe Telegram guvernatorul regional Oleksandr Prohudin.

”Un obuz a atins un imobil locuit”, omorându-i pe loc ”un bărbat în vârstă de 87 de ani şi pe soţia sa în vârstă de 81 de ani”, potrivit guvernatorului.

Alt locuitor al Hersonului, ”în vârstă de 54 de ani”, a ”suferit un traumatism cranian din cauza (acestei) explozii” şi ”răni la picioare”.

Tot la Herson, salvatori ”au găsit corpul unui bărbat mort, în timp ce îndepărtau moloz”.

În ultimele 24 de ore, atacuri ruseşti la Herson s-au soldat cu cel puţin ”patru morţi şi nouă răniţi, inclusiv un copl”, acuză Oleksandr Prohudin.

”Armata rusă a atins zone rezidenţiale din regiune, instalaţii medicale, o instituţie de învăţământ şi infrastructuri esenţiale la Herson”, a precizat el, fără să ofere detalii despre pagube materiale.

Hersonul, situat de cealaltă linie a frontului natural format de fluviul Nipru, este ţinta zilnică a unor bombardamente ale armatei ruse după ce a fost recucerit de forţe ucrainene în noiembrie 2022, după luni de ocupaţie rusă.

Forţele Aeriane ucrainene au anunţat duminică dimineaţa, în buletinul lor informativ zilnic, că au interceptat 15 drone explozive lansate de Rusia în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...