G4Media.ro

Două noi zone, Brâncoveanu-Berceni și Progresu, cu peste 50.000 de locuitori, declarate…

Imagine cu Bd Brâncoveanu iluminat de sărbători, postată de primarul Daniel Băluță în 28 Decembrie. Sursa foto: Facebook Daniel Băluță

Două noi zone, Brâncoveanu-Berceni și Progresu, cu peste 50.000 de locuitori, declarate marginalizate în Sectorul 4. USR îl acuză pe primarul Băluță că a „sărăcit” jumătate de sector pentru a obține fonduri europene

La propunerea lui Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, bazată pe analiza realizată de o firmă de consultanță, Consiliul Local a decis, în decembrie 2023, să declare două noi teritorii din sector, Brâncoveanu-Berceni și Progresu, ca fiind zone urbane marginalizate, Sectorul 4 ajungând astfel să aibă mai mult de jumătate din populație drept defavorizată.

Astfel, populația care trăiește în Sectorul 4 „în locuințe supraaglomerate, cu nivel scăzut de educație”, după cum sunt definite zonele urbane marginalizate, a ajuns să crească în 6 ani de la puțin peste 1.000 de locuitori (în 2017 erau 1.129 de persoane marginalizate) la 180.530 (în două etape: în martie 2022 numărul lor a crescut de peste 100 de ori, la 128.184 de persoane, iar în decembrie s-au mai adăugat 52.346).

Celelalte zone din sectorul 4 declarate marginalizate în 2022 sunt: Reșita-Giurgiului – 69.558 persoane, Turnu Măgurele – 18.742 persoane, Olteniței – 38.986 persoane și Boccaccio – 898 persoane.

  • Documentele pot fi studiate AICI  – cel din 2022 -, AICI – cel din 2023 – și AICI, primul document din 2017.

Rezultă că din 287.828 de locuitori, câți are în total Sectorul 4, conform recensământului din 2021, 62% dintre ei trăiesc în Sectorul 4 „în condiții improprii unui trat decent”.  Potrivit referatului de aprobare semnat de primarul Daniel Băluță, aflat la al doilea mandat în Sectorul 4, „populația marginalizată din zonele identificare (Brâncoveanu-Berceni și Progresu) se confruntă cu facilități precare, infrastructură de bază slab dezvoltată și învechită”.

„Condițiile de locuire sunt în majoritatea cazurilor improprii unui trai decent.”, afirmă edilul Sectorului 4, în expunerea de motive, la care adaugă că obiectivul general este cel al diminuării numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. Iar atingerea obiectivului se poate realiza, potrivit documentului, prin obținerea de finanțare din bani europeni prin programul PNRR pentru zonele urbane marginalizate.

Pentru maximizarea șanselor este necesară aprobarea de îndată a Consiliului Local a unei hotărâri privind asumarea și însușirea Strategiei de dezvoltare locală a comunității marginalizate din Sectorul 4, Brâncoveanu-Berceni și declararea zonelor urbane marginalizate”, se spune în referatul semnat de primar.

  • Definiția zonelor urbane marginalizate, conform Atlasului zonelor urbane marginalizate din Romania din 2011. Acestea sunt zone urbane care acumulează dezavantaje din perspectiva capitalului uman, ocupării forţei de muncă și a locuirii. Această definiție se bazează pe trei criterii principale:
  • 1. Capitalul uman: zonele urbane marginalizate prezintă un nivel scăzut de educație, un nivel ridicat de șomaj și o populație vulnerabilă din punct de vedere social, cum ar fi persoanele cu dizabilități, persoanele tinere și persoanele de origine romă.
  • 2. Ocuparea forței de muncă: zonele urbane marginalizate au un nivel scăzut de ocupare formală și o populație dependentă de veniturile din asistență socială.
  • 3. Locuirea: zonele urbane marginalizate prezintă condiții improprii de locuire, cum ar fi locuințe supraaglomerate, insalubre sau degradate.

Acuzațiile USR 

Prima creștere a populației încadrate în zone defavorizate din Sectorul 4 a fost în 31 martie 2022, „la 7 zile după lansarea Ghidului de finanțare de la Ministerul dezvoltării”, în 24 martie, afirmă USR Sector 4, într-un punct de vedere transmis G4Media.ro, în care afirmă că îl suspectează pe primarul Băluță că a girat înmulțirea artificială a numărului de locuitori din zonele defavorizate din S4 pentru a obține fonduri europene.

„Din ce vedem în documente, în doar 5 ani de mandat al primarului Băluță, numărul celor care trăiesc într-o Zonă Urbană Marginalizată în Sectorul 4 a crescut cu peste 180.000 de locuitori. Ori domnul primar a reușit în doar câțiva ani să sărăcească abrupt peste jumătate din populația sectorului, ori a făcut o altă “schemă Maradona” pentru a obține fondurile europene. Un fel de haiducie pe invers, iei de la săraci să dai la bogați.”, afirmă Paul Ene, membru USR și candidat la Primăria Sectorului 4.

În baza noii strategii de dezvoltare locală a comunității locale din Sectorul 4, un an mai târziu, în noiembrie 2023, primarul Băluță s-a lăudat că a obținut, pentru Sectorul 4, 70% din fondurile europene din PNRR destinate reabilitării termice a blocurilor din zonele sărace din întreaga țară, se mai arată în declarația lui Paul Ene, reprezentant USR.

Context

În imaginile prezentate pe contul personal de Facebook, primarul Sectorului 4 Daniel Băluță prezintă o altă față a sectorului, ca fiind într-o plină dezvoltare. Din punct de vedere al investițiilor, în ultimii ani au fost realizate în Sectorul 4: pasajul „Europa Unită”, cu bani parțial de la bugetul local, stația de metrou Tudor Arghezi, constructie de la zero, cu bani exclusiv europeni, Parcul Tudor Arghezi, construcție de la zero, iar în plan sunt refacerea Planșeului Unirii și un aeroport care să se construiască în sudul Bucureștiului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Care e problema? Că atrage fonduri europene?

    • Ca a masluit date si prezinta fals Sectorul 4 ca zona marginalizata pentru a palma niste bani care ar ajuta mai mult alte administratii din Romania ? Sectorul 4 fiind de altfel promovat ca un model de dezvoltare si Bucurestiul fiind oricum administratia cu cel mai mare pib/ cap de locuitor.

    • Problema, zic eu, e că n-ai citit articolul până la capăt.

  2. Cam la fel e și-n Sectorul 5, tot în Sud, doar că fără metrou, nici perspective.

  3. Care e pb USR?
    Bă ce aveți, de ce nu va reveniți?!?
    Ce face Băluță e oricum foarte târziu, de asta poate fi acuzat, de altceva nu.
    In Berceni se trăiește cu mult mai prost, iar oamenii sunt mult mai săraci ca în orașe precum Slatina, Medgidia ori Botoșani.
    In Berceni trăiesc deja în prea multe apartamente comuniste câte 3 generații la un loc, fără nici o perspectivă de o casa la țară sau de mers și luat ceva de mâncare de la țară.
    Sărăcia „inner city” începe să fie reală și în București, iar aceasta e cea mai cruntă sărăcie, nu se poate compara cu sărăcia la țară, macar acolo e aer curat, natura și libertate.

    Deci care e problema cu USR?!?
    Chiar nu poate merge cineva de la USR pe o scară de bloc din Berceni să vadă în câte apartamente locuiesc câte trei generații iar în multe cazuri începe să vina și a patra generație?!?
    Băluță nu are nici un merit, el vede asta acum că abia acum reabilitează blocuri prin zonele astea și face anchete sociale, e obligat, USR de ce nu face și el anchete să-și cunoască oamenii cărora le vrea votul?!?

    • Tu ai o viziune socialista in care primarul tre’ sa acomodeze toti neadaptatii in oras, USR vede altfel administrarea orasului… Spor la votat Baluta pana se ingroapa ca faraonul intr-o piramida .

    • Unu, nu ai inteles problema. Citeste de doua ori articolul. Doi, oare cum poti sti ca in Berceni-Brancoveanu se traieste mult mai prost decat in Slatina, Medgidia si Borosani? Esti in domeniu? Trei, daca in cei o multime de ani de cand este Baluta primar in S4 s-a inrautatit situatia atat de rau si asa abrupt, inseamna ca nu este un primar chibzuit cu mai mult drag de oameni decat de imaginea lui. Cea luminata feeric iarna de luminte si vara de luminile fantanilor. Si mai cel mai lauda Ciolacu!

  4. Nu ma intereseaza ca nu ma credeti ca l detest pe Baluta. Am votat aiurea la sector 4 (pe O. Zara, doar pt ca l ”gratulase” Basescu), candidata PNL-USR (da, sustineau acelasi candidat la ultimele alegeri) era o gluma! Dar…asta e rau?! Ce e rau daca vrea sa acceseza fonduri asa? Ba, voi mai stiti si altceva decat sa parati pe unde puteti? De parca v-ar aduce ceva voturi asta!

    • Acceseaza fonduri se pare prin a pacali, prezentand o imagine falsa a unor zone din S4. Dar toata administratia Romaniei este o mare pacaleala, de aceea se pare ca mai toti sunt surzi la problemele ridicate de jurnalisti sau de oamenii care isi doresc un pic de normalitate, corectitudine si fair play.

  5. In stil PCR/FSN/PSDR .

  6. Eu locuiesc în sectorul 4 de 10 ani. Acum 10 ani când m-am mutat era haos, mașini parcate pe trotuare sparte cu noroi și blocuri scorojite așa cum in 2024 se mai pot găsi în multe alte sectoare din București.
    La 1 an distanță după ce m-am mutat lucrurile au început să se miște, parcări, șosele, fântâni, lumini, curățenie, și multe altele. Coincidență sau nu, toate astea s-au petrecut în timpul mandatului domnului Băluță. Țin sa menționez ca nu sunt om politic și nu votez cu nimeni în mod special dar dacă aș avea drept de vot în sector tot pe el l-aș vota. De ce? Păi e simplu. Când ies pe strada ca pieton îmi place sa văd blocurile aranjate, copacii cosmetizati, mașini parcate pe locurile de parcare, curățenie, fântâni și lumini. În sfârșit ma plimb cu placere pe strada în România în timp ce alții nu fac decât să nu le pese prin alte sectoare unde nu s-a schimbat nimic în 30 de ani.
    Voi domnilor cei de pe la USR și cu restul care va susțin, ce anume ați făcut vizibil de când va știți vorbitori și manglitori ?
    Nu vă mai supărați pe cei care cauta soluții la problemele noastre și le mai și rezolva, ca asta este exact ceea ce are nevoie un popor.
    Prin tot ceea ce s-a făcut în sectorul asta s-a aratat respect și din acest motiv S4 e cel mai curat, frumos și civilizat sector din București.
    Să facă și restul „Maradona” ca să arate tot orașul ca S4.
    Nu vedeți ce nație de oameni suntem?! Când se face, ori nu s-a făcut cum trebuie sau de cine trebuie, iar când nu se face sunt doar niște hoți. în principiu cu toții suntem bun la a scrie romane prin comentarii dar când e de ieșit în față să ne cerem drepturile, dăm flori la jandarmi și plecăm cu coada între picioare acasă.
    Ca popor nu cred ca ne mai revenim vreodată, ca indivizi mai avem o șansă unii dintre noi. Dar o societate divizată nu va reprezenta niciodată o țară sănătoasă și cu un viitor cert si luminos.
    Numai bine!

    • O fi bine pentru tine acolo unde locuiesti. Eu de exemplu nu ma mai pot duce la maică- mea si parca masina decat cu telefon in parbriz.(si asta e riscant ca nu stii peste cine dai). Pe kilometri nu mai gasesti un colț de stradă nehaşurat ca parcare de resedință. Repet , alee stradă nu parcare amenajată. Au aparut sensuri unice pe niste alei intre blocuri unde nu a fost asa ceva in 40 de ani. Daca vrei sa ajungi la blocul vecin trebuie să ocoleşti jumatate de cartier. Eu percep asta ca o limitare a libertăților acoperită de hai sa arate totul frumos.

  7. Genii politice ăștia de la USR S4, încep să bănuiesc că lucrează pentru Băluță pe bani grei. Nu știu cum le-a trecut prin cap că îl pot denigra că a atras fonduri europene prin manevre discutabile, în definitiv pe locuitorii din acest sector îi interesează să se miște lucrurile în folosul lor.
    Știrea are 40.000 de vizualizări, la așa publicitate gratuită nu visa Băluță, bravo băieți, tot înainte…

    • Sa stii ca daca bastinasii din 4 il apreciaza pe Baluta pentru ca le scapa si lor ceva resturi din niste bani atrasi prin mijloace evident discutabile, asta spune ceva despre bastinasi nu despre USR. Si nu inteleg de ce nu e clara problema : ori e bunastare ori e pakistan ? E ca in cazul bombardierilor pe care ii vezi pe strada cu ultimul BMW si in acte n-au nimic, ba poate iau si ceva ajutoare sociale :))

  8. Stau în Brâncoveanu și nu mi se pare deloc defavorizată :)) e inginerie