G4Media.ro

Trei sectoare de drum naţional, cu circulaţie oprită din cauza ninsorii şi…

Sursa foto: CNAIR

Trei sectoare de drum naţional, cu circulaţie oprită din cauza ninsorii şi viscolului

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, luni seară, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile (ninsoare viscolită) sunt impuse mai multe restricţii de trafic, relatează News.ro

Potrivit Centrului Infotrafic, la ora 20.00,  sunt impuse următoarele restricţii de circulaţie:

DRUMURI NAŢIONALE CU CIRCULAŢIA OPRITĂ

1. DN 23B, între loc. Stupina-Ciorăşti, judeţul Vrancea

2. Centura Ocolitoare Roman Est – Sagna, judeţul Neamţ (închis până la data de 09.01.2024, ora 08.00)

3. DN 28A, între localităţile Târgu Frumos şi Paşcani, judeţul Iaşi

DRUMURI NAŢIONALE CU RESTRICŢIE DE TONAJ  >7,5 TONE

1. DN 24B, între localităţile Albiţa-Huşi, judeţul Vaslui

2. DN 28, între localităţile Costuleni şi Răducăneni, judeţul Iaşi

3. DN 28A, între localităţile Moţca şi Paşcani, judeţul Iaşi

”Pentru reducerea riscului rutier, recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să ia în considerare că distanţa de frânare creşte pe un carosabil umed sau alunecos, să-şi asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale şi să folosească luminile de ceaţă dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen. Reamintim că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă”, recomandă poliţiştii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...