G4Media.ro

Purtătorul de cuvânt al USR, despre o candidatură independentă a Elenei Lasconi:…

sursa foto: Facebook/ Elena Lasconi

Purtătorul de cuvânt al USR, despre o candidatură independentă a Elenei Lasconi: ”Totul este posibil în politică/ Nu mi-aş dori niciodată să plece Elena”/ Lasconi a demisionat din funcția de vicepreședinte al USR Argeș

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat luni, despre o candidatură independentă a primarului din Câmpulung, Elena Lasconi, la alegerile locale, că ”totul este posibil în politică” şi ”orice partid din care pleacă un om bun este afectat”, transmite News.ro. El a precizat că nu şi-ar dori niciodată să plece Elena şi niciunul din colegii valoroşi şi a arătat că USR o va susţine în cazul în care va decide să candideze în afara partidului.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că Elena Lasconi şi-a dat demisia din Biroul Judeţean al USR Argeş. ”În Argeş nu mai are nicio funcţie”, a spus Moşteanu, precizând că ”probabil aceasta doreşte să se concentreze pe proiectele de primar”.

”O să mă văd cu Elena la finalul săptămânii”, a precizat Moşteanu.

Întrebat dacă aceasta ar putea candida independent la alegerile locale din acest an, Moşteanu a răspuns: ”Totul este posibil în politică”.

”Orice partid din care pleacă un om bun este afectat, nu mi-aş dori niciodată să plece Elena şi niciunul din colegii valoroşi care trag în partidul ăsta, dar realitatea este că o să se întâmple. Unii o să mai plece, unii o să mai vină, asta este dinamica în orice partid, nu suntem nici primul partid nici ultimul din care pleacă sau vin oameni. Mi-aş dor să rămână alături de noi, am construit frumos până acum şi cred că putem să o facem în continuare”, a menţionat el.

Ionuţ Moşteanu a mai afirmat că ”USR o să meargă înainte oricum” şi a precizat că şi-ar dori ca Elena Lasconi să îşi continue proiectele din Câmpulung.

Întrebat dacă USR va veni cu propriul candidat în cazul în care Elena Lasconi ar pleca din partid şi ar candida independentă, Moşteanu a spus: ”USR o va susţine”.

Primarul municipiului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a confirmat pentru G4Media că a demisionat din funcția de vicepreședinte al USR Argeș, în contextul în care disputele interne din acest partid ies tot mai des la iveală în ultima perioadă. După ce președintele USR, Cătălin Drulă, a nominalizat-o pe Lasconi cap de listă pentru alegerile Europarlamentare au existat mai multe voci din partid care au criticat această decizie.

Pentru G4Media, Lasconi a confirmat demisia din funcția de conducere a organizației USR Argeș și pentru că în presa locală s-a speculat că ar fi în negocieri cu PNL, aceasta a ținut să dezmintă „intoxicările” și să anunțe că nu pleacă din partid, „chiar dacă unii și-ar dori”. Detalii, pe G4Media. 

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. cirtita aia lipita de steag intra sub incidenta noii legii ‘ciuca’, care interzice intinarea drapelului mioritic.

  2. primarii usr ar trebui sa aiba in cuvant de spus in politica partidului, pana la urma ei chiar reprezinta partidul in tara, sunt imaginea partidului, au dovedit ca pot castiga o competitie