G4Media.ro

BREAKING Nicuşor Dan: Am respins solicitarea de protest a transportatorilor şi a…

Sursa foto: Facebook Nicușor Dan

BREAKING Nicuşor Dan: Am respins solicitarea de protest a transportatorilor şi a fermierilor pentru că nu este rezonabilă / Ar fi vrut să ocupe Piața Victoriei și străzile adiacente, de vineri până luni, cu 15.000 de vehicule

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, marți, că a respins solicitarea de protest în București a transportatorilor şi a fermierilor, pentru că „nu este rezonabilă”, precizând că aceștia ar fi vrut să ocupe Piața Victoriei și străzile adiacente, de vineri până luni, cu 15.000 de vehicule.

„Am respins solicitarea de protest a transportatorilor și a fermierilor pentru că nu este rezonabilă.
Aceștia au solicitat explicit ocuparea integrală de vineri până luni a Pieței Victoriei și a străzilor adiacente, pentru 15.000 de mașini si utilaje”, a anunțat Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook.

Primarul general a precizat că, evident, întregul transport ar fi fost blocat în București.

Nicușor Dan a menționat că cel mai mare protest autorizat cu mașini a avut loc în 2017, când cele 3.800 de autoturisme au fost dispuse în Piața Victoriei și de-a lungul Bulevardului Kiseleff, dar fără blocarea circulației.

„Dreptul la protest este consfințit de lege, însă fără perturbarea funcționării normale a drumurilor publice sau a transportului în comun. Vom aproba orice solicitare de protest care respectă legea, așa cum am făcut și până acum”, a încheiat primarul general.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Felicitări primarului pentru decizia rațională în condițiile în care din punct de vedere politic ar fi avut de câștigat autorizând un protest contra PSDPNL.

  2. Nicusor „alerga” disperat dupa sustinere politica. Libertatea de exprimare in Romania este ingradita.

    • @ MU13P3N3L3P5D – Lasa, bre, ca nu le-a ingradit nimeni dreptul de a veni in Piata Victoriei, da’ nu cu 15.000 de tractoare si camioane.

  3. Daca Bucurestiul ar fi fost blocat, problema s-ar fi rezolvat pt fermieri sau poate ar fi cazut ciolacu. ND e ca toti ceilalti politicieni pnl, psd, interesat mai mult de sustinerea politica.

    • Si daca nu s-ar fi rezolvat? Daca faceai un avc in timpul protestului si faceai 3 ore pana la floreasca, nu mai erai asa convins de justetea blocarii orasului. Ca sa nu zic ca dupa alea 3 zile, ce garantii aveai ca se deblocheaza? Cine poate evacua 15000 de tractoare din mijlocul orasului?

  4. Se poate protesta in Piata Victoriei si fara sa aduci tractoru’. Daca blocheaza orasul nu-si vor atrage simpatie, din contra, dar daca vin pe jos multi nemultumiti li se vor alatura.

  5. Mesajele sunt confuze, e o revolta cu mai multe nemultumiri, cred ca ar avea un succes mai apropiat niste proteste cu mai multe categorii sociale in piata victoriei dar fara masini. Ci cu multi multi oameni.

  6. @ Unu.
    ” Proteste cu mai multe categorii sociale”. Vise, amice. Cine sa le organizeze ? Au trecut demult acele vremuri. Pnl, psd sunt insurubati la putere pt multi ani de acum incolo si fac ce vor.