G4Media.ro

Populaţia Chinei a scăzut în 2023 pentru al doilea an consecutiv

Sursa foto: Unsplash / Kate Trifo

Populaţia Chinei a scăzut în 2023 pentru al doilea an consecutiv

Populaţia Chinei a scăzut în 2023 pentru al doilea an consecutiv, potrivit datelor oficiale publicate miercuri, rata natalităţii încetinind în faţa presiunilor economice în creştere şi a unei schimbări a comportamentelor sociale, transmite AFP, citată de Agerpres.

Biroul Naţional de Statistică din Beijing a raportat o populaţie de 1,409 miliarde de persoane la sfârşitul anului 2023, ceea ce reprezintă o scădere de aproximativ două milioane de locuitori faţă de sfârşitul anului 2022.

În 2022, China a înregistrat prima scădere a populaţiei din ultimele şase decenii şi a pierdut titlul de „cea mai populată ţară din lume” în favoarea Indiei, potrivit ONU.

Guvernul chinez încearcă să limiteze scăderea prin alocaţiile familiale, care rămân modeste, o campanie intensă de comunicare publică în favoarea natalităţii sau permiţând cuplurilor să aibă trei copii.

„La sfârşitul anului 2023, populaţia naţională era de 1,40967 miliarde de persoane”, o „scădere cu 2,08 milioane faţă de cea de la sfârşitul anului 2022”, a declarat miercuri Biroul Naţional de Statistică.

Cifra include doar persoanele de naţionalitate chineză care locuiesc în China continentală, excluzând locuitorii teritoriilor semiautonome chineze Hong Kong, Macao sau Taiwan (insula de 23 de milioane de locuitori revendicată de Beijing).

Declinul de anul trecut a fost mai mult decât dublu faţă de cel din 2022, când ţara a pierdut 850.000 de locuitori.

Scăderea demografică poate fi explicată prin mai multe motive, cum ar fi costul ridicat al educaţiei, lipsa de încredere în viitorul economic şi neîncrederea crescândă în instituţia căsătoriei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează